DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Anamaria Prodan e mai bogată cu 350.000 de euro: Dennis Man trebuie să îi dea banii, conform judecătorilor

gsp.ro
Anamaria Prodan

Tribunalul Ilfov a admis joi cererea depusă de Anamaria Prodan şi l-a obligat pe fotbalistul Dennis Man să îi plătească impresarei suma de 350.000 de euro, reprezentând penalităţi, după ce sportivul a rupt contractul de reprezentare în timpul negocierilor pentru transferul la formaţia italiană Parma, relatează Agerpres.

"Admite în parte acţiunea. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 350.000 de euro (echivalent în lei la data plăţii), reprezentând penalităţi contractuale, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume calculată de la 27.05.2021 (data comunicării acţiunii) şi până la achitarea efectivă a debitului. Respinge cererea reconvenţională ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Ilfov. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 26 mai 2022", se arată în decizia instanţei care nu este definitivă.

În anul 2021, Dennis Man a fost transferat de la FCSB la Parma pentru suma de 13 milioane de euro.

Mutarea fotbalistului în Serie A s-a lăsat cu un imens scandal în ţară, după ce negocierile cu italienii au fost purtate de Giovanni Becali, în timp ce fotbalistul avea un contract de reprezentare cu Anamaria Prodan. Dennis Man şi Giovanni Becali ar fi semnat un contract de impresariat pe o zi, pentru a se încheia înţelegerea cu cei de la Parma.

Anamaria Prodan l-a acuzat pe Dennis Man că a rupt unilateral contractul de reprezentare pe care îl avea cu ea şi l-a dat în judecată pe fotbalist, solicitând despăgubiri de sute de mii de euro.

"Nu mai am ce să discut! De acum se ocupă avocaţii. Când m-ai trădat de multe ori, nu mai e cale de întoarcere. Mă poţi păcăli o dată, de două ori, dar nu mai mult. Dennis Man a fost învăţat de familia Becali că nu este o problemă şi că poate semna cu ei pentru o zi şi că mai apoi rămâne cu mine. Dar, nu ai cum să rupi contractul", declara la acea vreme Anamaria Prodan, pentru DigiSport.

Patronul FCSB, Gigi Becali, a încercat să stingă acest conflict şi i-a oferit impresarei suma de 100.000 de euro, însă Anamaria Prodan a refuzat.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.