Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANAT va încerca să redea încrederea turiștilor în capacitatea agenției de a avea un comportament corect în piaţă

www.prefecturaconstanta.ro
Ministerul Turismului

Vom încerca să readucem încrederea turiştilor în capacitatea Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) de a ave da un comportament corect în piaţă, în favoarea consumatorului, a declarat, luni, pentru AGERPRES, preşedintele organizaţiei, Nicolae Demetriade.


"Se întâmplă ca la fiecare dintre asociaţiile profesionale, membri ai mai multor industrii să fi făcut unele greşeli din necunoştinţă de cauză, dintr-o lipsă de informare corectă. Este o lecţie importantă pe care a primit-o ANAT, pe care nu o putem contesta, pe care ne-am şi asumat-o. Este un bun prilej pentru reformarea asociaţiei. Va urma, nu din cauza amenzii, un proces complex de modernizare a asociaţiei. Vrem să comunicăm mai bine, să apărăm în egală măsură consumatorii, dar şi întreaga industrie. Să existe o piaţă concurenţială corectă în turism", a spus Nicolae Demetiade.

Consiliul Concurenţei a anunţat, luni, că a sancţionat 13 agenţii de turism şi ANAT cu amenzi în valoare circa 11,5 milioane de lei (aproximativ 2,45 milioane euro), pentru coordonarea comportamentului pe piaţa comercializării produselor turistice prin agenţii de turism. Astfel, în perioada iunie 2013 - septembrie 2016, un număr de 13 agenţii de turism şi-au coordonat politicile comerciale, inclusiv printr-un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere concurenţial, cu scopul de a nu permite scăderea preţurilor produselor sau a pachetelor turistice comercializate.

În cadrul acestei investigaţii, ANAT a fost sancţionată cu 53.304,02 lei (11.439,12 euro) deoarece, în perioada septembrie 2012 - aprilie 2016, a interzis membrilor săi care operau ca revânzători pentru produse turistice şi/sau pachete de servicii turistice, să acorde clienţilor reduceri sub forma cedărilor unei părţi din comisioanele ce le reveneau de la companiile (tur-operatorii) care ofereau acele produse/pachete turistice.

Demetriade a precizat că sancţiunea Consiliului Concurenţei vine doar în urma "unor discuţii pe teme care au intrat sub incidenţa legii concurenţei", discuţii care vor fi evitate pe viitor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.