Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anca Dragu LOVEȘTE cu PUMNUL feminismului: Faptul că preșeșdintele a consultat DOAR bărbați e INSULTĂTOR

impact.ro
anca dragu

Faptul că numai bărbaţii iau parte la discuţiile de la Preşedinţie privind nominalizarea prim-ministrului este insultător, în contextul în care peste 50% din populaţia ţării este formată din femei, a declarat, luni, preşedintele Senatului, Anca Dragu, într-o dezbatere despre drepturile femeilor, scrie Agerpres.

Citește și: Nicolae Ciucă, PRIMUL ANUNȚ după ce președintele Klaus Iohannis l-a desemnat PREMIER

"Despre recuperarea decalajelor (dintre femei şi bărbaţi, n.r.): cel puţin la nivelul reprezentărilor în politică, stăm mai prost în 2020 decât stăteam în 2016. Deci pe noi (femeile, n.r.) această politică ne va duce către 0%. De altfel mă uitam mai devreme la televizor, la negocierile de la Cotroceni: numai bărbaţi. Este insultător că 100% bărbaţii, că o mână de bărbaţi iau decizii pentru toată ţara, care toată ţara înseamnă peste 50% femei. Adică măcar una, de formă, să fi fost acolo la masă. E incredibil cum nu există această bună-practică elementară de a avea, în orice discuţie, când vine vorba de decizie, de politici publice, să ai şi o femeie, să fie şi femeile reprezentate acolo. Este pentru mine în continuare un şoc, iar lucrurile se întâmplă din ce în ce mai rău", a afirmat Anca Dragu.

Citește și:

Preşedintele Senatului a apreciat că partidele politice nu promovează femei. "Foarte important este ca partidele politice să fie la masa acestor discuţii, pentru că ele nu promovează femei. Nu avem femei în poziţii înalte în politică, cred că poziţia mea e cea mai înaltă, şi în partid - sunt vicepreşedinte de partid, al treilea partid ca mărime din România, şi într-o funcţie publică probabil pentru încă 24 de ore", a menţionat Anca Dragu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.