Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anca Dragu NU se lasă - demersuri pentru dezbaterea moțiunii de cenzură: 'Ne obligă Constituţia'

impact.ro
anca dragu

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, declară că în această săptămână trebuie făcute demersuri în vederea dezbaterii moţiunii de cenzură, dar estimează că aceasta nu va întruni suficiente voturi pentru a fi adoptată.

"Desigur, trebuie să continuăm. Nu e vorba de a voi sau a nu voi acest lucru. Ne obligă Constituţia să continuăm parcursul acestui instrument juridic constituţional - moţiunea de cenzură. Şi atunci trebuie să facem demersuri săptămâna aceasta pentru un plen reunit pentru dezbatere şi vot. Probabil că nu vom avea voturile necesare, pentru că - am văzut - avem un vot comun PNL-PSD în Parlament, avem această alianţă refăcută la nivelul Parlamentului, dar eu trebuie să mă asigur că iniţiez procedurile şi pun în mişcare acest instrument constituţional", a arătat Anca Dragu într-o declaraţie acordată presei.

Ea a menţionat că a discutat "în linii mari" cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, despre o eventuală convocare a plenului reunit.

"Am discutat vineri, în linii mari. Astăzi trebuie să discutăm din nou. Avem o obligaţie, repet. Nu este vorba... nu este voinţa noastră şi nu putem să ne exercităm rolul de preşedinţi ai Camerelor în mod discreţionar", a spus ea.

Amintim că Birourile Permanente Reunite au decis săptămâna trecuta ca dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură să aibă loc după decizia CCR.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.