Jucătoarea română de tenis Anca Todoni a declarat, miercuri, după ce s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Ţiriac Foundation Trophy, că victoria în faţa bulgăroaicei Viktoria Tomova (86 WTA) este cea mai mare din cariera sa de până acum.
"A fost o victorie muncită, foarte grea, împotriva unei adversare puternice. E prima oponentă a mea din top 100 şi sunt foarte fericită că am reuşit să mă adun de la set şi 4-2 pentru ea şi să câştig meciul. E cu siguranţă cea mai mare victorie din carieră pentru că e prima cu o jucătoare din top 100. Iau victoria asta ca pe un bonus pentru următoarele meciuri. Mentalul a făcut diferenţa probabil, pentru că am reuşit să stau calmă şi să îmi fac jocul până la capăt, iar scorul a ajuns să fie de partea mea", a spus jucătoarea în vârstă de 18 ani care ocupă acum locul 281 mondial, conform agerpres.
"Mă simt foarte bine aici, am jucat de foarte multe ori la Centrul Naţional de Tenis. Să joc aici e un avantaj pentru mine pentru că eu cunosc terenul şi lumea de aici. Publicul a fost numeros şi mă bucur, nu mă aşteptam să fie atâţia oameni la turul 2. Chiar le mulţumesc mult pentru că m-au ajutat până la final. Acum îmi doresc să fiu într-un progres continuu şi îmi spun mereu că limita e cerul", a adăugat Todoni.
Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului Ţiriac Foundation Trophy (WTA 125), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari şi găzduit de Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti, după ce a învins-o surprinzător pe a doua favorită, bulgăroaica Viktoria Tomova (86 WTA), cu 4-6, 6-4, 6-1.
Todoni (18 ani, 281 WTA) a reuşit prima sa calificare în sferturile unui turneu de asemenea anvergură şi totodată prima victorie în faţa unei adversare din top 100.
Ea şi-a asigurat un cec de 3.475 dolari şi 29 de puncte WTA, urmând să joace în sferturi contra câştigătoarei dintre Irina Bara şi letona Darja Semenistaja, cap de serie numărul opt.
Comentează