Ancelotti povesteşte care a fost cea mai mare greşeală din cariera sa de antrenor. S-a întâmplat chiar la Real Madrid

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 09-11-2024

Actualizat: 09-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: marca.unidadeditorial.es

Desemnat cel mai bun antrenor al anului la ceremonia de decernare a Balonului de Aur, Carlo Ancelotti a vorbit pentru France Football, în care spune că a regretat o decizie greşită luată în timpul primei sale perioade în Spania, la Real Madrid.

„Este imposibil să iei doar decizii bune în treizeci de ani. De exemplu, am luat una proastă aici la Madrid, după primul meu an (2013-2014). Am fost foarte aproape de a-mi prelungi contractul, clubul a vrut să mă păstreze, dar am insistat prea mult în legătură cu salariul meu şi s-au oprit (concediat după al doilea sezon, în mai 2015). A fost o greşeală, cea mai gravă pe care aş fi putut-o face. Dar m-a ajutat să învăţ”, a mărturisit el.

Ancelotti a făcut greşeli şi pe teren. „La Juventus, l-am avut pe Thierry Henry (în 1999). Când şi-a început cariera, a jucat ca extremă. Iar când a plecat la Arsenal, a devenit un atacant formidabil, cu (Arsène) Wenger. Dar eu nu l-am văzut ca atacant.

Sub comanda italianului, fostul atacant a marcat doar trei goluri în 16 meciuri.

De la revenirea sa la Real în 2021, Abcelotii a câştigat două titluri în La Liga, o Copa del Rey, două Supercupe ale Spaniei, două Supercupe ale Europei, o Cupă Mondială a Cluburilor şi două Ligi ale Campionilor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri