Zeci de cărți de identitate arse și tăiate au fost descoperite aruncate într-o zonă de lângă cartierul Pipera. Informația a fost prezentată de Radu Tudor, marți seara, la Antena 3.
"Ele par, unele dintre ele, expirate, altele sunt arse, tăiate, deteriorate. Acest incident este unul foate dubios, cu atât mai mult cu cât aceste documente de identitate au un regim foarte special și sunt instituții ale statului român care au reguli și proceduri extrem de stricte în legătură cu modul în care se distrug cărțile de identitate expirate, cele care se predau în momentul în care primești o carte de identitate nouă și valabilă. Imaginile acestea pe care le vedeți în premieră națională ne fac să credem că e ceva destul de neclar la mijloc și că e necesară o anchetă a Poliției, poate chiar a conducerii MAI", a spus Radu Tudor.
Vezi şi: Trucuri pentru o viaţă activă: Cum să ai energie fără cafea şi dulciuri
La scurt timp, Poliţia Capitalei a anunţat că a demarat o anchetă.
"În urmă sesizării formulate de reprezentanți ai unui post de televiziune, cu privire la faptul că pe un teren viran de pe raza sectorului 2 au găsit mai multe fragmente ce par a fi de cărți de identitate, la fața locului s a deplasat grupa operativă a Secției 7 Poliție, care a demarat cercetarea criminalistică a locului. Urmează să se stabilescă autenticitatea fragmentelor găsite, proveniența, precum și modul în care au ajuns în acea zona. Se vor dispune expertize și vor fi efectuate investigații în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor, precum şi a situaţiei de fapt și de drept", precizează Poliţia Capitalei.
Vezi şi: Glanda tiroidă, sursa multor probleme. Alimentele care o ajută să funcţioneze corect .
Comentează