Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANCHETĂ de amploare la Loteria Română

loteria romana

Toate contractele Loteriei Române vor fi verificate, a anunţat şefa Oficiului pentru Jocuri de Noroc, după ce compania a intrat, joi, în coordonarea acestei instituţii, după ce anterior fusese în subordinea Ministerului Finanţelor Publice. Ancheta internă vine la scurt timp după izbucnirea anchetei DNA în legătură cu unele contracte de la Loteria Română.

Vezi şi: Noul fir pe care DNA îl urmărește la Ministerul Finanțelor

"Cu siguranţă ce vă pot asigura e că le vom reanaliza, vom analiza toate contractele existente şi vom lua toate măsurile legale. Probabil că mai există contracte care nu sunt poate atât de avantajoase unei instituţii, unei societăţi comerciale şi în sensul ăsta şi cu siguranţă le vom analiza şi vom solicita modificarea lor", arată Cristinela Odeta Nestor, preşedintele Oficiului pentru Jocuri de Noroc, potrivit Digi 24.

Vezi şi: Der Standard anunța oficial ca Ponta este direct implicat in scandalul NOVOMATIC

Ordonanţa prin care Loteria Română a trecut din subordinea Ministerului de Finanţe în cea a Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial. Astfel, Oficiul devine singură instituţie din România care va coordona jocurile de noroc, iar această va trece în subordinea directă a premierului. Anul trecut, Loteria Română a avut profit de peste 100 de milioane de lei.

Vezi şi: Tolontan, EXASPERAT: Complicitatea SRI-DNA a înghiţit o generaţie

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.