Procuratura croată anti-corupţie şi împotriva crimei organizate anchetează un posibil caz de neglijenţă şi corupţie la construirea clădirilor care s-au prăbuşit foarte uşor în timpul cutremurului de 6,2 grade pe scara Richter, din 29 decembrie, şi care s-a soldat cu şapte morţi şi 26 de răniţi, transmite marţi EFE.
Seismul, cu epicentrul în oraşul Petrinja, centrul Croaţiei, a distrus şi a afectat mii de case. Multe dintre acestea fuseseră reconstruite în perioada 1995 şi 2000, după războiul din 1991-1995 în care Croaţia şi-a câştigat independenţa faţă de fosta Iugoslavie.
Ancheta a fost declanşată după ce ingineri şi arhitecţi au acuzat că respectivele construcţii au fost făcute cu materiale de proastă calitate sau care nu au respectat planul de construcţie, pentru a economisi bani.
După război şi până în anul 2000, în Croaţia centrală, regiune afectată de recentul seism, au fost renovate peste 156.000 de case afectate de conflict, într-o operaţiune de proporţii plătită cu fonduri publice la care au participat 150 de companii.
Premierul conservator al Croaţiei, Andrej Plenkovic, a insistat că este ''nevoie să se ancheteze cum şi de ce s-a întâmplat acest lucru, cine a efectuat lucrările, cine a supervizat şi cine a emis certificatele finale de conformitate''.
Scandalul ocupa marţi prima pagină a ziarelor din ţară, cu mărturii privind iregularităţile din perioada reconstrucţiei post-război. Unele dintre miile de persoane afectate, care şi-au pierdut casele, au denunţat uşurinţa cu care li s-au prăbuşit locuinţele, ridicate cu materiale de slabă calitate, structuri şi ciment deloc solide.
''Cimentul nu este bine făcut. Se descompune doar dacă-l atingi. Oamenii au fost păcăliţi. A fost un jaf, nu o reconstrucţie'', a declarat unul dintre sinistraţi pentru ziarul Jutarnji list. ''Când mi-au reconstruit casa nu au pus nici măcar o bucată de fier. Am protestat, dar în van. Am fost refugiat de război timp de şapte ani şi în cele din urmă am acceptat, ce era să fac, eram fericit că mă pot întoarce acasă'', a explicat un alt sinistrat, care şi-a pierdut casa la cutremur.
După cum a declarat arhitectul Otto Baric săptămânalului Nacional, companiile care au reconstruit clădirile fără a folosi o structură metalică au câştigat circa 13.000 de euro pentru fiecare casă cu o suprafaţă de 100 de metri pătraţi.
Anchetă în Croația în urma seismului care devastat mii de case
București
3°C
Articole Similare

443
Amenințare fără precedent a consilierului lui Mojtaba Khamenei: Spune că va scufunda navele americane
443

1.082
Stare de urgență în Australia! Una dintre cele două rafinării a luat foc / VIDEO
1.082

959
Război pe toate fronturile! Iranul anunţă arestarea a patru "agenţi cu legături cu Mossad"
959

1.307
Atacat din nou de Trump, Papa Leon declară în Camerun că "cei bogați și puternici” amenință pacea
1.307

2.195
Decizie în Senatul SUA: Trump, al 4-lea cec în alb pentru războiul din Iran
2.195

1.523
Cercetătorii anunță o schimbare colosală: oceanele lumii vor deveni violete
1.523

1.994
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac aerian de proporții asupra Ucrainei
1.994

2.922
VIDEO Băutura virală care cucerește rețelele sociale, dar stârnește controverse: de ce medicii nu o recomandă zilnic
2.922

2.787
Se schimbă totul în Mediterană: efectele războiului din Iran încep să lovească în lanț și răzbat în inima Europei (expert)
2.787

115
Descoperire spectaculoasă: Cometa interstelară 3I/ATLAS împrăştie apă în spațiu cât pentru 70 de bazine olimpice în fiecare zi
115

3.109
Ultimatum de la Casa Albă: Trump amenință că-l va demite pe șeful Rezervei Federale 'dacă nu pleacă la timp'
3.109

108
Rheinmetall primeşte o comandă de drone de luptă pentru 300 milioane de euro
108

2.569
Ce să mănânci seara pentru un somn mai bun: un medic cardiolog explică ce fructe sunt ideale înainte de culcare
2.569
















Comentează