Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anchetă în Germania după ce primarul român al orașului Görlitz a primit amenințări extrem de serioase - Cine sunt principalii suspecți

facebook
octavian ursu

Octavian Ursu, primarul român din orașul german Görlitz, este ținta unor atacuri extrem de violente lansate pe rețelele sociale, motiv pentru care autoritățile statului au decis să-i asigure măsuri speciale de protecție și au declanșat o anchetă amplă, potrivit digi24.ro.

Un purtător de cuvânt al Procuraturii a declarat pentru MDR că Octavian Ursu a primit amenințări extrem de serioase pe rețelele sociale și, până în acest moment, anchetatorii au identificat trei suspecți, din Saxonia și Brandenburg, care sunt în fața unor acuzații extrem de serioase.

De asemenea, autoritățile judiciare au declarat că, până la finalizarea anchetei în acest caz, primarul român se află sub protecția statului.

Octavian Ursu, care nu a dezvăluit conținutul mesajelor de amenințare, a făcut un apel către administratorii rețelelor sociale să ia măsuri împotriva celor care lansează mesaje cu un conținut care incită la violență și ură.

Citește și: Cristi Danileț, avertisment TĂIOS pentru viitorul președinte al României: ' El nu va avea supuși și nu va lua decizii despotice'

Octavian Ursu a fost ales primar al orașului Görlitz pe 16 iunie, după al doilea tur de scrutin, cu 55,2% din voturi, față de 44,8 ale contracandidatului său, Sebastian Wippel, de la partidul de extremă dreapta AfD.

Anul trecut, Poliția Germană a înregistrat peste 1.400 de mesaje de amenințare motivate politic. Dintre acestea, 1.130 au fost atribuite extremiștilor de dreapta, potrivit MDR.

Cine este Octavian Ursu

Octavian Ursu s-a stabilit în 1990 în Görlitz. Românul este înscris în partidul de guvernământ CDU şi a reuşit să-l învingă pe politicianul de la AfD, după ce acesta obţinuse cele mai multe voturi în primul tur.

Românul a fost sprijinit în turul al doilea de celelalte partide, care s-au temut că Görlitz va deveni primul oraş german condus de un extremist de dreapta. În plus, Octavian Ursu a fost susţinut şi de actori, regizori şi scenarişti, în contextul în care industria filmului este o sursă importantă de venit pentru Görlitz. Este oraşul în care s-au filmat mai multe pelicule de succes. Printre ele, „Inglourious Basterds” şi „The Monuments Men”.

De profesie muzician, Octavian Ursu a obţinut în turul al doilea 55,1% din voturi. În primul tur, desfăşurat la 26 mai, reprezentantul AfD, fostul poliţist Sebastian Wippel, câștigase 36,4% din voturi, în timp ce candidatul creştin-democraţilor obţinuse 30,3% din sufragii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.