Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANCHETĂ în Parlamentul European privind presupusa plată a datoriei externe cu fonduri europene de către PSD

Inquam Photos/ Octav Ganea
Liviu Dragnea

Senatorul PNL Florin Cîțu a declarat, pentru MEDIAFAX, că europarlamentarii PNL vor cere în PE o verificare a felului în care au fost respectate procedurile cu privire la împrumuturile BEI și BERD plătite cu fonduri europene, precizând că e bine că acțiunea a fost confirmată de Eugen Teodorovici.

"E bine că a confirmat ministrul de Finanțe. Restul detaliilor le vom afla după ce colegii mei din Parlamentul European vor cere o verificare a modului în care au fost respectate procedurile. Și Grecia părea că a respectat procedurile, iar pe urmă s-a descoperit că au mințit. Și aici mă aștept să aflăm că deficitul bugetar a fost cosmetizat prin transferul plății tranșelor către Uniunea Europeană de 1,2 miliarde euro în 2017 și 1,4 miliarde euro în 2018 de la buget la fonduri UE", a declarat Florin Cîțu, duminică, pentru MEDIAFAX.

Liberalul a adăugat că ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, "nu recunoaște documente semnate de el și trimise la CE".

"Are credibilitate zero. Și mai exista o problemă. Dacă se dovedește că au făcut acest lucru ilegal, cine plătește penalitățile? Liviu Dragnea?", a mai spus Cîțu.

Eugen Teodorovici, a confirmat, pe Facebook, că datoria externă a fost plătită cu fonduri europene, cu acordul Comisiei Europene (CE), în urmă cu patru ani, adăugând că este dispus să ofere explicații suplimentare în legătură cu subiectul. Reacția acestuia vine după ce Florin Cîțu a scris, sâmbătă dimineața, pe rețeaua de socializare, că Guvernul PSD-ALDE a ascuns faptul că a plătit datoria externă cu fonduri UE.

"Lupta politică nu mai are nicio legătură cu realitatea sau cu profesionalismul celor care au impresia că înțeleg peste noapte ițele finanțelor sau ale economiei. Este, deopotrivă, amuzant şi aberant să vezi cum măsuri luate la un moment dat de Guvernul României, într-adevăr, cu acordul Comisiei Europene (dar nu cu un singur Comisar al politicii regionale !) şi nu doar de România, măsuri care au condus la cel mai mare progres în utilizarea fondurilor europene începând cu anul 2013, sunt astăzi prezentate de politicieni, mai degrabă ignoranți, ca să nu spun rău intenționați, drept minciuni sau bombe”, a scris Eugen Teodorovici, pe Facebook, sâmbătă seara.

Citește și: Schimbare BOMBĂ în noua Lege a Pensiilor - Mii de pensionari, OBLIGAȚI să acționeze

 

Ministrul Finanțelor a menționat că, fie că se referă la continuarea finanțării proiectelor care nu au fost finalizate într-un singur ciclu financiar, fie la decontarea din fonduri europene a unor proiecte importante finanțate din fonduri naționale sau atrase de la diverse instituții financiare (inclusiv BEI şi BERD), aşa numitele proiecte retrospective, acestea au fost măsuri luate în deplină conformitate cu regulamentele europene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.