Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Anchetatorii bulgari au deschis o anchetă privind moartea suspectă a unei studente franceze, găsită spânzurată după o petrecere într-o discotecă

sinucidere

În Bulgaria are loc o anchetă cu privire la moartea unei studente franceze în vârstă de 23 de ani, găsită spânzurată în centrul oraşului Loveci, la nord-est de Sofia, la 2 noiembrie, informează duminică AFP citând o sursă din poliţie, potrivit Agerpres.

Tânăra, care se afla în Bulgaria în cadrul programului Erasmus, a fost găsită într-un pasaj în apropiere de sediul administraţiei regionale, în plin centrul oraşului, după ce în ajun petrecuse cu nişte prieteni într-o discotecă locală.

Un responsabil local din La Mailleraye-sur-Seine, lângă Rouen (nord), unde trăieşte familia tinerei, a menţionat că studenta era cunoscută ca fiind "dinamică şi deloc depresivă".

Tânăra studia sociologia la Besancon şi în septembrie plecase pentru un an la Universitatea din Sofia, în cadrul programului de schimburi universitare Erasmus.

Parchetul din Loveci a anunţat că a lansat o anchetă privind un posibil omor sau suicid.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.