Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ANCOM: 'Piaţa serviciilor de acces la internet broadband se menţine concurenţială'

broadbandtvnews.com
ancom

Piaţa cu amănuntul a serviciilor de acces la Internet în bandă largă la puncte fixe în România este concurenţială şi nu este necesară reglementarea pieţelor de gros corespunzătoare, conform unei analize realizate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) şi publicată, joi, în consultare publică.

"Pe baza analizei concurenţiale realizate, ANCOM consideră că piaţa cu amănuntul a serviciilor de acces la internet în bandă largă la puncte fixe este concurenţială, în absenţa oricăror reglementări impuse la nivelul pieţelor de gros corespunzătoare. Documentul supus consultării publice este rezultatul unei noi runde de analize de piaţă, realizate cu scopul de a reevalua şi, eventual, de a intensifica nivelul de concurenţă pe piaţa cu amănuntul a serviciilor de acces la internet în bandă largă la puncte fixe, prin potenţiale măsuri de reglementare impuse pe pieţele de gros. ANCOM derulează periodic astfel de analize pentru a asigura o concurenţă efectivă pe piaţă, care să genereze beneficii pentru utilizatorii finali", precizează arbitrul telecom, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Citește și: Traian Băsescu s-a trezit cu plângere penală, după semnalul apocaliptic dat Poliției și Jandarmeriei

Potrivit sursei citate, analiza precedentă, realizată în anul 2015 la nivelul pieţei serviciilor de acces la elemente de infrastructură, care cuprindea serviciile de acces, total sau partajat, la bucla sau subbucla locală din cupru, a arătat că Telekom Romania Communications S.A. nu mai avea putere semnificativă pe această piaţă. Astfel, operatorului i-au fost retrase obligaţiile specifice impuse anterior.

"Piaţa cu amănuntul analizată este dinamică, în continuă creştere, tarifele pentru internetul fix sunt, de regulă, în scădere, în special pentru vitezele de transmisie superioare, în timp ce vitezele de transmisie "best-effort" sunt îmbunătăţite constant, utilizatorii finali fiind mulţumiţi de accesibilitatea şi calitatea serviciilor oferite. O altă caracteristică a pieţei din România este gradul înalt de inovare care generează o gamă largă de produse şi oferte variate de preţ, la un nivel competitiv. De exemplu, tarifele pentru conexiunile de acces la internet în bandă largă la puncte fixe, în special pentru cele cu viteze de transmisie de cel puţin 100 Mbps, sunt printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană. Totodată, în România, există unul dintre cele mai ridicate grade de concurenţă la nivel de infrastructuri, comparativ cu situaţia din celelalte state membre ale Uniunii Europene, cu un număr de peste 480 furnizori de servicii de acces la internet în bandă largă la puncte fixe în anul 2019 şi cu o structură a pieţei foarte eterogenă", se menţionează în analiza ANCOM.

Citește și: Marcel Vela reacționează la punerea sub control judiciar a vlogger-ului Colo: Doresc să trag un mare semnal de alarmă

Autoritatea susţine că, deşi rata de acoperire a conexiunilor de acces la internet în bandă largă la puncte fixe este relativ scăzută, acest lucru este cauzat de factori care nu ţin de piaţa telecom, "precum numărul redus de calculatoare personale, respectiv terminale care permit accesul la internet de acasă, la nivel de populaţie, gradul redus de alfabetizare digitală, precum şi nivelul scăzut al venitului mediu pe cap de locuitor, în special în mediul rural".

Proiectul de poziţie al ANCOM referitor la revizuirea pieţelor relevante din sectorul comunicaţiilor electronice corespunzătoare serviciilor de acces local la puncte fixe şi serviciilor de acces central la puncte fixe pentru servicii destinate publicului larg poate fi consultat pe site-ul instituţiei, iar persoanele interesate pot să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 13 iulie 2020.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.