Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Andra, Nicolae Voiculeţ, Cezar Ouatu şi alţi artişti vor susţine concerte live la Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei

targ de craciun

Andra, Nicolae Voiculeţ, Cezar Ouatu, dar şi alţi artişti vor susţine concerte live la Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei în minivacanţa de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie.

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de ARCUB, între 30 noiembrie şi 4 decembrie, programul artistic al Târgului de Crăciun include concerte zilnice de colinde, cântece tradiţionale şi hituri celebre în interpretarea unor coruri, orchestre folclorice, ansambluri de alămuri, formaţii etno-rock, artişti pop şi artişti instrumentişti.

Pe 30 noiembrie, la Târgul de Crăciun vor susţine momente artistice, începând cu ora 19,30, Picii lu' Soreasca, Armonia Brass Quintet şi Andra, potrivit Agerpres.

Ziua Naţională a României va fi sărbătorită pe acorduri de muzică populară. Lavinia Goste alături de maestrul dirijor Marius Zorilă, Orchestra Naţională "Valahia" şi invitatul de onoare Valentin Samfira vor aduce în atenţia bucureştenilor melodii populare din toate zonele etnofolclorice ale ţării, interpretate la instrumente tradiţionale, precum fluier geamăn, cimpoi, caval, ocarină, trâmbiţă, nai sau taragot. Ziua va fi completată cu formaţia Butterfly Band.

Ziua de 2 decembrie va fi deschisă de Corul Universităţii din Bucureşti şi Spirit Brass Quintet, iar Nicolae Voiculeţ, artistul care a dus arta naiului în Japonia, America de Nord şi de Sud, colaborator al Orchestrei Filarmonice din Viena, Stockholm şi Praga, va urca pe scenă cu un program de doine şi colinde al concertului "Sus la naltul Cerului", precizează comunicatul amintit.

Folk for Kids, Armonia Brass Quintet şi Lupii lui Calancea vor putea fi ascultaţi pe 3 decembrie. Aceştia vor fi urmaţi, în ultima zi a minivacanţei, de Vocea copilăriei, Corul de Copii Radio condus de dirijorul Răzvan Rădos, Ana Cebotari şi concertul de pop-opera oferit de Cezar Ouatu & Ascendis Choir.

Programul concertelor la Târgul de Crăciun Bucureşti continuă cu o seară specială de Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie, cu Felicia Filip în calitate de invitat special. În weekendul 9-11 decembrie, publicul de la Târg se va bucura de trei concerte pe seară ale unor tarafuri, formaţii pop, coruri religioase, coruri de copii şi grupuri vocale.

Pentru iubitorii fotbalului, la Târgul de Crăciun Bucureşti, TVR va continua transmiterea în direct a meciurilor de la Campionatul Mondial de Fotbal din Qatar, pe ecranele special amenajate.

Programul artistic al Târgului de Crăciun Bucureşti 2022 este realizat cu sprijinul Cantus Mundi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.