Jurnalista Andreea Pora scrie un editorial în care face elogiul şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi şi îi critică pe procurorii disidenţi. Pora nu o iartă nici pe jurnalista Sorina Matei, pe care o acuză că este manevrată, la fel ca "televiziunile pesediste". Sorina Matei a fost în ultima perioadă un critic vehement al şefei DNA.
"(...) scandalul a luat amploare prin diligențele televiziunilor pesediste, a luju.ro și câtorva ziariști inflamați, a căror cheiță de aur a fost înghițită de vreun rechin, gen Sorina Matei. Pe cât de târnosit era Țuluș în vremurile lui Morar de politicieni, anteniști și toată suflarea penală, pe atât de iubit eacum de aceiași, când s-a întors împotriva lui Kövesi. De unde se vede că flexibilitatea nu are limite nici morale, nici anatomice, atunci când interesele o cer", scrie Andreea Pora într-un editorial publicat de revista22.ro.
Vezi şi: Augustin Zegrean, revoltat de situaţia de la CCR: 'Aşa ceva nu a mai existat'/ INTERVIU
Andreea Pora consideră oportună îndepărtarea procurorilor Ţuluş şi Iorga din DNA, fiind convinsă că primul este şi autorul celebrei înregistrări cu Kovesi care a ajuns în presă.
"Lui Kövesi i se pot reproșa multe, de la un apetit exagerat pentru imagine, o perioadă de heirupism al cătușelor, unele dosare pe abuz în serviciu cam supte din pix, până la diverse decizii lipsite de înțelepciune, cum ar fi ascunderea marilor probleme de logistică apărute după decizia CCR privind interceptările. În actuala criză trebuie totuși admis că nu poate fi tolerată existența în DNA a unor procurori-cârtiță, care își înregistrează pe furiș colegii și șefii și îi dau în primire televiziunilor mogulești", mai scrie Pora.
Jurnalista este de părere că, în cazul în care Kovesi ar fi înlăturată, DNA nu ar mai funcţiona. "Chiar nu cred că DNA va reuși să-și revină prea curând, mai ales că a rămas fără niciun sprijin politic. Rezultatul: nu vom mai vedea mari dosare. În tot cazul, nu vom mai vedea intangibilii aduși în fața justiției, iar acesta, orice s-ar spune, e meritul lui Kövesi. Nu al lui Morar", concluzionează Pora.
Comentează