Andrei A. Tarkovski, fiul celebrului regizor, invitat la Festivalul de Film Quo Vadis de la Iași

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 23-10-2025 20:30

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Andrei A. Tarkovski, fiul legendarului regizor rus Andrei Tarkovski, va fi prezent la cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Film Quo Vadis de la Iași, singurul festival de film creștin din România, programat în perioada 1-5 noiembrie, potrivit

Evenimentul aduce la Iași 21 de producții internaționale, unele în premieră europeană sau națională, din SUA, Germania, Spania, Israel, Italia, Serbia, România și Marea Britanie, potrivit unui comunicat de presă remis joi de organizatori.

Andrei A. Tarkovski va prezenta documentarele sale despre tatăl său: „Andrei Tarkovski. O rugăciune cinematograficăˮ și „Andrei Rubliov. Amintiri despre filmˮ, oferind publicului ocazia de a dialoga direct cu el despre moștenirea cinematografică a familiei.

Alți invitați internaționali includ pe Josh David Jordan, regizorul filmului „Nebun pentru Hristosˮ, și pe Juan Manuel Cotelo.

De asemenea, printre invitații speciali se regăsește și Vlad Păunescu, fondator al studioului Castel Film și producătorul filmului „Scaraˮ.

Evenimentul va include și conferințe și expoziții, printre care cea a Mina Radovic, despre prezența elementelor creștine în filme-surpriză, și un live talk cu Simon Scionka, regizorul filmului „Alaska Sfântăˮ, despre Sfânta Olga a Alaskăi.

Un moment special al festivalului este concertul vocal-simfonic „Poveste despre noi”, care va avea loc miercuri, 5 noiembrie, ora 18:00, la Sala Unirii din Iași (fostul Cinematograf Victoria). Muzica compusă de americanul Michael Paraskevas va fi interpretată de Liber Artis Orchestra, în timp ce artista vizuală Ana Munteanu va realiza animații în nisip inspirate de scenariul regizoarei Alexandra Bandac după textul Iona de Marin Sorescu. Dirijor va fi Maestrul Bogdan Chiroșcă, de la Opera Națională Română din Iași

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri