Andrei Baciu, demisie de onoare după modelul liderilor din afară

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 11-12-2023

Actualizat: 11-12-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Andrei Baciu (PNL), a anunțat luni că a demisionat din funcție, după ce numele său a fost invocat în Dosarul Vaccinurilor în care sunt urmăriți penal fostul premier PNL Florin Cîțu și foștii miniștri USR ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă.

Șeful CNAS și-a explicat decizia luni dimineață într-o postare pe contul său de Facebook, spunând că are „credința nestrămutată în valorile onoarei și integrității”.

  • „Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, am luat decizia de a-mi înainta demisia de onoare din funcția de președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Aleg să îmi înaintez demisia de onoare datorită angajamentului meu față de principiile etice și morale în care cred și pe care le-am susținut întotdeauna, și nu dintr-o obligație legală”, a precizat Andrei Baciu.

El a adăugat că pe parcursul pandemiei a acționat „cu un respect neclintit pentru legislație, instituții și cetățeni”. „Am încredere deplină în actul de justiție, convins fiind că adevărul și dreptatea vor prevala”, a conchis Andrei Baciu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri