Andrei Caramitru lansează acuzații incendiare: unchiul lui Liviu Dragnea, generalul Marin Dragnea, ar fi fost promovat de regimul comunist, elogiat de stat după Revoluție și chiar decorat personal de Vladimir Putin. „Familie de pro-ruși trădători”, spune Caramitru.
Andrei Caramitru, analist economic, a publicat pe rețelele sociale un mesaj virulent despre influența Rusiei în România, aducând în discuție cazul fostului lider PSD, Liviu Dragnea.
„Ați crezut toți că Livache era un simplu flaușat din Teleorman care, printr-o minune, a ajuns șef peste România și era cât pe ce să o transforme în Belarus. Ei bine, povestea e mult mai interesantă”, scrie Caramitru.
Cine a fost generalul Marin Dragnea
El susține că unchiul lui Dragnea, generalul Marin Dragnea, ar fi avut legături strânse cu Moscova încă din tinerețe. Potrivit postării, Marin Dragnea a intrat în România pe tancurile sovietice, făcând parte din Divizia „Tudor Vladimirescu”, unitate controlată de URSS, și a participat la represiunea studenților de la Timișoara, în 1956, după revolta din Ungaria.
Caramitru mai afirmă că după Revoluție, Marin Dragnea ar fi fost promovat de două ori, în perioada în care generalul Nicolae Militaru conducea Armata, și ar fi fost decorat cu ordine importante ale statului. Ulterior, a devenit șef al Asociației Veteranilor de Război.
Momentul Putin: decorația din 2015
În 2015, acesta ar fi primit și o distincție de la președintele rus Vladimir Putin. „La primirea decorației, Marin Dragnea și-a declarat iubirea față de Rusia și a încheiat discursul cu ‘Vă aștept!’”, notează Caramitru.
Analistul critică faptul că, după moartea generalului, acesta a fost elogiat oficial atât de Ministerul Apărării Naționale, cât și de Patriarhul Daniel. „Și vă mai mirați de unde apar toți acești oameni care vor să ne distrugă? Sunt din familii de pro-ruși trădători, preluați și îndoctrinați de mici. Totul e putred, e o mizerie pestilențială. Trebuie curățenie totală!”, încheie Caramitru.
Legăturile familiei Dragnea cu Rusia
Acuzațiile lansate de Andrei Caramitru capătă greutate în contextul biografiei controversate a generalului (r) Marin Dragnea, rudă apropiată a liderului PSD. Generalul, ajuns în fruntea Armatei Române după ce s-a întors din prizonieratul sovietic în cadrul Diviziei „Tudor Vladimirescu”, a fost unul dintre militarii care au contribuit direct la comunizarea României postbelice. În anii ’50, numele său apare și în dosarele represiunii împotriva mișcărilor studențești anticomuniste, ceea ce i-a consolidat statutul de om de încredere al Moscovei.
După 1990, Marin Dragnea a fost avansat de două ori de Ion Iliescu și a condus Asociația Veteranilor de Război, dar momentul care a stârnit cele mai mari controverse a venit în 2015, când Vladimir Putin i-a acordat „Ordinul de Prietenie”. Discursul elogios ținut atunci la adresa Rusiei și a liderului de la Kremlin a provocat un val de reacții din partea luptătorilor anticomuniști. În acest context, afirmațiile lui Andrei Caramitru, care vorbește despre „legături de familie cu Rusia”, readuc în prim-plan o moștenire incomodă pentru Liviu Dragnea, chiar dacă acesta a încercat mereu să minimalizeze importanța relației de rudenie.
Comentează