Deputatul AUR Andrei Gușă trage un nou semnal de alarmă privind starea economiei românești, afirmând că puterea reală de cumpărare a românilor s-a prăbușit, în ciuda cifrelor aparent pozitive raportate de Guvern. Potrivit acestuia, salariul mediu a scăzut în termeni reali cu peste 5,5%, în timp ce inflația „adevărată” depășește cu mult cifrele oficiale.
Gușă acuză Executivul condus de Ilie Bolojan și „Coaliția Toxică de Guvernare” că sacrifică interesele românilor și ale companiilor locale în favoarea multinaționalelor și a marilor corporații din domeniul farmaceutic și militar.
„Au apărut datele oficiale și ele confirmă ceea ce noi deja știam, și anume faptul că, în termeni reali, salariul mediu din România a scăzut față de anul trecut. A fost o creștere de 4,4 puncte procentuale, în condițiile în care inflația pe hârtie a depășit 10%, cea reală fiind, de fapt, mult mai mare decât 10%, dacă ne uităm la prețurile la energie și la prețurile la alimentele de bază. Românii erau deja cei mai săraci cetățeni ai Uniunii Europene. Practic, 1 din 5 români se află în sărăcie, conform Eurostat. Acum, românii sunt și mai săraci și, anul viitor, pe vremea asta, vom constata că vom fi și mai săraci, dacă guvernul Bolojan, al Coaliției Toxice de Guvernare, se va perpetua la putere, pentru că acesta nu guvernează în interesul românilor, respectiv al IMM-urilor românești, ci în interesul multinaționalelor, care nu plătesc taxele corecte în România; ba chiar inclusiv în beneficiul BigPharma, pe timpul pandemiei, mai apoi BigArma, acum.
Normal că o ducem prost dacă trebuie să ne împrumutăm cu 16,7 miliarde de euro pentru armament, prin programul SAFE, sau dacă trebuie să cumpărăm tancuri americane, în valoare de 9 miliarde de dolari. Economia României nu poate suporta astfel de achiziții, mai ales în condițiile în care, mai mult sau mai puțin, toate resursele noastre au fost înstrăinate și suntem în postura în care cumpărăm energie, petrol, până și apa plată românească (că-i de la noi) de la străini.“, afirmă deputatul Andrei Gușă.
Comentează