Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Andrei Pleșu, după audierile în dosarul Mineriada: 'Deciziile erau luate într-un cerc restrâns'

inquamphotos.com / Octav Ganea
andrei plesu

Scriitorul Andrei Pleşu, fost ministru al Culturii în timpul evenimentelor din iunie 1990, a declarat joi că problema minerilor nu a fost discutată atunci în şedinţele de Guvern, deciziile fiind luate într-un cerc restrâns, iar el a încercat să organizeze un dialog între protestatarii din Piaţa Universităţii şi Ion Iliescu. 

Andrei Pleşu a fost audiat joi de procurorii militari, timp de aproape trei ore, în calitatea de martor, în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990".

Leonard Doroftei, implicat într-un GRAV ACCIDENT rutier

"A fost vorba de o relatare a experienţei mele în perioada din timpul mineriadei din Piaţa Universităţii. Eu am povestit experienţa pe care am avut-o şi anume că evenimentul a avut consecinţe extrem de dramatice pentru România de atunci. După ce fusesem la Revoluţie un model de reuşită politică pentru toată lumea, după cinci luni, eram un model negativ printre celelalte ţări socialiste, pentru felul în care guvernarea de atunci a înţeles să soluţioneze problema Piaţa Universităţii. Am fost împreună cu domnul Caramitru şi cu domnul Hăulică, într-o tentativă de a organiza un dialog între piaţă şi preşedintele Ion Iliescu. Au fost negocieri de două săptămâni, nu am reuşit până la urmă, pentru că de fiecare parte se puneau condiţii pe care partea cealaltă nu le accepta. Rezultatul a fost declanşarea violenţelor pe care le ştiţi şi care sunt regretabile", a spus Andrei Pleşu, după audierea de la Parchetul General, informează agerpres.ro

Pleşu a adăugat că el nu a fost de acord cu deciziile luate de Guvernul din care făcea parte şi chiar a dat atunci un comunicat de presă din partea Ministerului Culturii. 

"Eu am luat contact cu unele victime, m-au sunat artişti, directori de muzeu care aveau dificultăţi şi îmi cereau ajutorul. Nu puteam decât să informez conducerea Guvernului care pretindea că ţine lucrurile sub control şi trebuie tratate toate informaţiile cu mare discernământ. M-am simţit obligat la sfârşitul evenimentelor să dau un comunicat din partea Ministerului Culturii, în care să îmi iau distanţă faţă de toate violenţele care s-au comis, ceea ce a fost privit ca fiind nu prea solidar cu Guvernul din care făceam parte. Sunt mândru că singurul film documentar care există despre Piaţa Universităţii este filmul făcut atunci de casa de film a Ministerului Culturii, care îl avea director pe Lucian Pintilie, şi care a fost făcut de Stere Gulea", a mai spus Adrian Pleşu.

Zi cu emoții pentru Alina Bica: Azi află dacă va primi a DOUA condamnare cu executare


Fostul ministru al Culturii a precizat că el nu a avut contact direct cu preşedintele de atunci Ion Iliescu, iar evenimentele din Piaţa Universităţii nu au fost discutate în şedinţele de Guvern. 

"I-am spus şi domnului care m-a interogat: eu nu îmi aduc aminte să fi participat la o şedinţă de Guvern în care problema Piaţa Universităţii, problema minerilor să se fi discutat cu adevărat. Mi-am imaginat că este vorba de un fel de executiv restrâns, făcut de oamenii direct responsabili şi care luau decizii. Lucrul acesta s-a întâmplat şi în decembrie 1990, când am aflat dintr-un comunicat al Guvernului că regele nu poate intra în ţară. Or, eu eram în Guvern şi nu ştiam nimic. Am dat şi atunci un comunicat şi o demisie", a explicat scriitorul. 

Întrebat dacă mai pot fi traşi la răspundere cei implicaţi în aducerea minerilor în Capitală, Pleşu a spus: "Eu nu mă bag în chestii procedurale şi juridice, însă sunt foarte bucuros că se face un efort consistent pentru o lămurire geometrică a lucrurilor. Trebuie să ştim. Ca şi în chestia cu Revoluţia. Vagul ăsta care durează de 25 de ani, nu face bine nimănui.Trebui să ştim odată ce am trăit". 

În dosarul "Mineriada" sunt cercetaţi penal fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, Nicolae Dumitru, fost prim-vicepreşedinte al Frontului Salvării Naţionale (FSN); general (rez.) Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare. 

Procurorii militari susţin că, în perioada 11 - 15 iunie 1990, inculpaţii au decis, organizat şi coordonat "un atac generalizat şi sistematic", lansat împotriva unei populaţii civile, respectiv împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti, precum şi a populaţiei Capitalei, atac în care au implicat participarea forţelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi a unui număr de peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.