DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Andrei Pleșu face analiza membrilor de partid: 'Inși volubili, populari, băieți de băieți (sau fete de fete), simpatici, obraznici, agresivi'

inquamphotos.com / Octav Ganea
andrei plesu

Andrei Pleșu a făcut într-un editorial o analiză a reprezentanților partidelor actuale, un „inventar”, după cum susține acesta. El se întreabă unde sunt personalitățile autentice și adevărate, dincolo de „fețele palide” și de „derbedeii zgomotoși” pe care-i avem acum.

Citește și: Haz de necaz: președinția Consiliului UE, scoasă la vânzare de 'Liviu Dragnea' pentru 10 mil. euro

„Ar fi interesant să facem un inventar al „caracterelor“ care ilustrează, la noi, „lupta“ politică. Cu ce feluri de oameni avem de a face? Să pornim de la „partidul-cantitate“, aglutinare umană pe bază de anonimat. Sigur că nu toți membrii unui partid pot avea vocație de lideri, înzestrări ieșite din comun, anvergură de personaje publice. Grav e, însă, cînd partidul recurge tocmai la această categorie pentru a face „promovări“ utile, numiri lucrative, pe scurt o selecție de cadre convenabilă conjunctural. Nu poți să nu te întrebi cine sînt, ce gîndesc, ce motivații au sutele de mii de „înscriși“ pe listele unui mare partid, de vreme ce se comportă ca o simplă masă de manevră. Și, pe de altă parte, nu poți să nu rămîi cu gura căscată cînd te vezi reprezentat, în Parlamentul European, de domni și doamne de care n-ai auzit niciodată și al căror CV e de o descurajantă banalitate. (Exemplul mereu la îndemînă, hélas, e dna Dăncilă, de a cărei prezență – vreme de nouă ani – în PE n-a auzit nimeni, decît după ce a devenit prim-ministru. Și nu e singurul caz.) Partidul-cantitate se salvează, de obicei, prin „locomotive“ electorale: inși volubili, „populari“, „băieți de băieți“ (sau „fete de fete“…), simpatici, obraznici, agresivi, capabili să fie „vizibili“, fără să aibă multe de arătat… Dansează cu alegătorii, le spun ce vor să audă, fac glumițe de piață și dau de pămînt cu adversarii.

Alături de membrul de partid fără relief, redus la simplă disciplină electorală și de „locomotivele“ care nu reprezintă, propriu-zis, partidul, ci mai curînd „pofta“ presupusă a unui electorat manipulabil, avem și micile vedete din categoria bătăușilor „ideologici“. Nu ies în relief prin gîndire articulată, convingeri solide, maniere democratice, ci prin răcnet, înjurătură, bășcălie de mahala, tupeu huliganic, trivialitate. Sînt „soldații“ caftului politic, vedetele micului ecran, omniprezenți la orice dezbatere, de dragul „mișto“-ului pe care îl întruchipează. Previzibili, rudimentari, meșteri în replica buruienoasă, dar vajnici, de neocolit, foarte utili aparatului de partid care îi trimite, mereu, pe front. Și posturilor de televiziune care vor rating, pe socoteala inteligenței și a bunului gust.

Dar dincolo de fețe palide și de derbedei zgomotoși ce avem? Unde ne sînt personalitățile? Personalitățile adevărate. Nu mahării șmecheri, de județ, nu idealiștii fragili, de care ți se face milă, nu ambițioșii contrariați pînă la frustrare că nu li se oferă avanscena, nu retorii de ring, specialiști în fente, farse de cabaret și bojoci, nu „băieții fini“, care se țin departe de plebe, nu „patrioții“ obidiți, care se luptă cu „paralelii“ planetari, nu „europeniștii“ de meserie, pentru care UE nu e decît o doctrină rentabilă. Sînt sigur că, în toate partidele, vor fi fiind și oameni întregi, oameni cumsecade, valori latente. Dar ori nu riscă să iasă în față, ori, dacă ies, sînt evacuați „principial“ (nu-mi vine nici astăzi să cred cum l-au evacuat liberalii pe Theodor Paleologu, cînd orice partid coerent și l-ar dori alături și cînd, între cei „păstrați“, e plin de nulități). Nu se apreciază, însă, decît solidaritatea oarbă, răspunsul la „ordin“, demagogia ieftină, circul publicitar, gesticulația. Și, mai ales, lipsa de profil, griul intelectual și sufletesc sau orgoliul polițienesc. Partidele se gîndesc mai mult la alianțe profitabile decît la propria identitate, mai mult la căpătuiala cîtorva membri decît la nevoile urgente ale țării”, susține Andrei Pleșu într-un editorial în Dilema Veche.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.