Vorbind despre cei care au trăit în comunism şi au rămas marcaţi de regim, Andrei Pleşu aduce în prim-plan o afirmaţie mai veche a sa şi lansează pe pagina sa de Facebook un atac dur la adresa tinerilor. Scriitorul susţine că îl sperie generaţia de acum, care apelează la modelele din trendurile vechi occidentale: "mai bine niște traumatizați ca noi, decât niște vițeluși veseli", spune Pleşu.
"Cei care am trăit comunismul suntem, inevitabil, într-un fel sau altul, marcați. Pe de altă parte, mă sperie când văd o generație foarte tânără care n-a trăit comunismul și care tinde să-l recupereze fără să-l fi trăit. E cool. Asta mă sperie, atunci îmi vine să spun, mai bine niște traumatizați ca noi, decât niște vițeluși veseli. Am mereu experiența asta și văd oameni tineri, foarte înzestrați, foarte citiți, care nu-și mai iau ideile din experiența trăita, ci le iau din modele, din trendurile occidentale. Au școli făcute acolo, au umblat și ei preiau acum comunismul nu din istoria locală, ci din ideologie...", susţinea Andrei Pleşu.
Comentează