Andrei Raţiu, înaintea ultimului meci din Liga Națiunilor: Sperăm să reuşim o victorie, să terminăm cu o impresie bună

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 17-11-2024

Actualizat: 17-11-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Ștefan Constantin

Fundaşul Andrei Raţiu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că speră ca tricolorii să învingă Cipru şi să facă fericiţi suporterii la ultimul meci din acest an, conform news.ro.

„Sperăm să reuşim o victorie, să terminăm cu o impresie bună. Să fim toţi fericiţi după meci. Eu am contract cu Rayo, ar fi lipsă de respect să vorbesc despre alte echipe (n.r. - legat de interesul altor cluburi). În ceea ce priveşte meciul cu Kosovo, ştim situaţia, nu puteam face nimic. Ne-am făcut datoria, alte persoane vor decide acum. Nu am jucat cum o facem de obicei, dar am stat bine în teren şi am menţinut rezultatul. Am avut timp să ne recuperăm. Suntem profesionişti. Sperăm să le oferim suporterilor o victorie. Vom vedea cu timpul unde ajungem, suntem o familie unită, avem multe lucruri de învăţat. Cu Mister pe bancă avem multe de învăţat”, a declarat Andrei Raţiu.

După meciul abandonat cu Kosovo de vineri, naţionala joacă, luni, cu Cipru, în ultima partidă din acest an.

Meciul se dispută pe Arena Naţională, de la ora 21.45, şi va fi transmis de Prima TV.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri