Andres Iniesta, vizat de o anchetă pentru fraudă în Peru

Autor: Diana Pană

Publicat: 10-11-2025 23:48

Article thumbnail

Sursă foto: Instagram

Fostul jucător al clubului FC Barcelona, ​​Andres Iniesta, face obiectul unei anchete de fraudă desfăşurate de sistemul judiciar peruan, potrivit publicaţiei El Español, citată de news.ro.

Andres Iniesta (41 de ani) face obiectul unei anchete „pentru fraudă agravată de peste 600.000 de dolari împotriva unor oameni de afaceri peruani în timpul mai multor evenimente”.

Ancheta se concentrează pe Never Say Never (NSN) Barcelona, ​​o companie deţinută în coproprietate de Iniesta, şi filiala sa, NSN South America. Mai mulţi investitori au depus plângeri împotriva companiei, susţinând că aceasta a susţinut financiar numeroase evenimente organizate de NSN South America în 2023: Upa Upa Fest, un meci amical între Cienciano (Peru) şi Nacional de Quito (Ecuador), K-pop Music Fest şi un meci al legendelor între Peru şi Spania.

Doar că există o problemă! Dintre toate aceste evenimente, doar unul (Upa Upa Fest) a avut loc, dar cu consecinţe financiare dezastruoase. Filiala sud-americană a NSN a depus ulterior, în iunie 2024, cererea de faliment. Potrivit publicaţiei El Español, imaginea lui Iniesta ar fi fost folosită pentru a promova toate aceste evenimente. Ancheta este în curs de desfăşurare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri