Andy Murray a primit un wildcard pentru turneul ATP de la Dubai

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 08-02-2023

Actualizat: 08-02-2023

Murray a reuşit să cucerească trofeul la Dubai în 2017, când l-a învins în finală pe spaniolul Fernando Verdasco. Acesta a fost ultimul titlu obţinut de scoţian înainte de a se confrunta cu grave probleme la şold, începând din vara anului respectiv.

În vârstă de 35 de ani, Andy Murray se află într-o formă bună în acest debut de sezon, pe care a etalat-o luna trecută la Australian Open, unde a câştigat meciurile cu italianul Matteo Berrettini şi australianul Thanasi Kokkinakis, înainte de a fi eliminat în turul al treilea de spaniolul Roberto Bautista Agut.

Meciul cu Kokkinakis a fost, de altfel, cel mai lung din cariera lui Murray, jucătorul britanicul reuşind să se impună în cinci seturi, 4-6, 6-7 (4/7), 7-6 (7/5), 6-3, 7-5, după cinci ore şi 45 de minute.

"Forma mea se îmbunătăţeşte, la fel şi jocul meu, aşa că turneul de la Dubai îmi oferă o altă ocazie importantă de a-mi continua urcuşul în clasamentului mondial", a declarat Andy Murray, aflat în prezent pe locul 61 în ierarhia ATP.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri