Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Angajamentul de pace israeliano-palestinian: moratoriu pe o perioadă de 3-6 luni; Statele Unite sunt mulțumite

Operation World
Palestina

Oficiali israelieni şi palestinieni s-au angajat ”să prevină orice noi violenţe” şi să acţioneze în vederea unei ”dezescaladări”, într-o reuniune, în weekend, la Aqaba, în Iordania, în contextul unei escaladări în conflictul israeliano-palestinian, iar Statele Unite şi-au exprimat satisfacţia faţă de acest angajament şi au subliniat că ”punerea lui în aplicare este crucială”, relatează AFP, conform news.ro.

”Oficiali iordanieni, egipteni, israelieni, palestinieni şi americani” au participat la această întâlnire în oraşul Aqaba, la Marea Roşie, iar în urma unor discuţii ”aprofundate şi sincere” au ”reafirmat necesitatea de a se angaja în dezescaladarea pe teren şi prevenirea oricărei noi violenţe”, se arată în ”Comunicatul final” în opt puncte.

NELEGALIZAREA COLONIILOR ”SĂLBATICE” TIMP DE ŞASE LUNI

Este vorba despre prima întâlnire de acest fel după mulţi ani între palestinieni şi israelieni, cu o ”participare regională şi internaţională în vederea discutării situaţiei în teritoriile palestiniene”, potrivit televiziunii iordaniene.

În urma acestor negocieri, Guvernul israelian şi Autoritatea Palestiniană (AP) şi-au ”conformat voinţa şi angajamentul comune” de a acţiona imedfiat pentru a opri ”măsuri unilaterale” pe o perioadă de trei până la şase luni.

Guvernul israelian şi-a luat totodată angajamentul de a ”înceta să discute despre înfiinţarea de noi unităţi de colonizare pe o perioadă de patru luni şi de a nu legaliza coloniile sălbatice” pe o perioadă de şase luni, se arată în text.

”Reprezentanţii Israelului au insistat în cadrul întâlnirii asupra faptului că nu vor exista schimbări în decizia de a regulariza situaţia a nouă puncte de impantare şi de a construi 9.500 de locuinţe în Iudeea Samaria (Cisiordania), dar că în lunile viitoare nu vor exista decizii noi cu privire la implamtaţii”, a subliniat un oficial israelian sub protecţia anonimatului.

”ÎNCREDERE RECIPROCĂ”

În comunicat se arată că participanţii au convenit să ajute cele două părţi ”să restabilească o încredere reciprocă” în vederea unui ”dialog direct” şi urmează să reunească din nou, în oraşul Sharm el-Sheikh, în Egipt, în martie.

Potrivit oficialului israelian citat, participanţii au ajuns la un ”acord privind înfiinţarea unei Comisii Comune de Securitate, care va examina o reluare a cooperării în domeniul securităţii şi voinţa şi capacitatea palestiniană de a-şi asuma responsabilitatea luptei împotriva terorismului în teritoriile de sub controlul Autorităţii Palestiniene”.

”O Comisie Civilă va fi înfiinţată în vederea avansării unor proiecte economice care vor restabili încrederea”, precizează această sursă.

Şeful serviciilor palestineien de informaţii Majed Faraj, şeful serviciului israelian de informaţii interne (Shin Beth) Ronen Bar, coordonatorul Consiliului Naţional american de Securitate (NSC) pentru Orientul Mijlociu Brett McGurk şi oficiali iordanieni şi egipteni în domeniul securităţii au luat parte la reuniune.

Regelea Abdallah al II-lea l-a primit pe Brett McGurk şi a subliniat ”importanţa intensificării eforturilor în favoarea calmului şi dezescaladării”, a anunţat palatul regal iordanian.

SUA SALUTĂ ACORDUL

Statele Unite şi-au exprimat dumincă satisfacţia faţă de angajamentul israelienilor şi paelstinienilor ”de a preveni orice violenţă”.

”Recunoaştem că această reuniune este un punct de plecare şi că este mult de lucru în săptămânile şi lunile următoare, în vederea construirii unui viitor stabil şi prosper atât pentru israelieni, cât şi pentru palestinieni”, a subliniat într-un comunicat consilierul însărcinat cu securitatea naţională la Casa Albă Jake Sullivan.

”Punerea în aplicare va fi crucială”, a avertizat el, salutând rolul jucat în ultimele săptămâni de către regele iordanian Abdallah al II-lea şi preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi în ”asigurarea condiţiilor succesului” reuniunii de la Aqaba.

Conflictul israeliano-palestinian s-a soldat de la începutul anului cu 62 de morţi în rândul palestinienilor - membri ai unor grupări armate şi civili, inclusiv minori - şi 11 morţi civili, inclusiv trei minori, un poliţist israelian şi o ucraineancă, potrivt unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unro surse oficiale israeliene şi palestiniene.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.