Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Angajaţii combinatului siderurgic ArcelorMittal Hunedoara, în grevă japoneză

protest_combinat

Angajaţii combinatului siderurgic ArcelorMittal Hunedoara s-au aflat joi în grevă japoneză, nemulţumiţi de întârzierea cu trei luni de zile a negocierilor referitoare la majorarea salariilor, urmând ca vineri personalul care iese din schimbul de dimineaţă să participe la un protest ce este programat, de la ora 15,20, la poarta oţelăriei electrice, scrie Agerpres.

Conducerea Sindicatului "Siderurgistul" de la ArcelorMittal Hunedoara acuză administraţia combinatului că nu vine cu o ofertă concretă în ceea ce priveşte salariile celor 700 de angajaţi, deşi au avut loc mai multe întâlniri între cele două părţi.

"Administraţia ArcelorMittal Hunedoara mimează negocierea salarizării din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2018. Am avut patru întâlniri, dar niciuna nu s-a desfăşurat la nivelul unei comisii de negociere şi nu s-a ajuns la niciun rezultat", a declarat joi, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului "Siderugistul", Petru Vaidoş.

Potrivit liderului sindical, veniturile lucrătorilor din combinatul siderurgic ArcelorMittal Hunedoara sunt "prea mici" comparativ cu dificultatea muncii prestate.

În aceste condiţii, sindicaliştii se tem că majorările de salarii obţinute în august anul trecut vor fi anulate de efectele creşterii salariului minim pe economie, imediat după 1 ianuarie 2019.

Angajaţii de la ArcelorMittal Hunedoara mai sunt nemulţumiţi de valoarea tichetelor masă, care acum este stabilită la 9,57 lei pe zi şi despre care conducerea Sindicatului "Siderurgistul" susţine că este cea mai mică din grupul ArcelorMittal.

Siderurgiştii de la ArcelorMittal Hunedoara au mai protestat în faţa oţelăriei electrice pe 18 octombrie, după această acţiune fiind stabilită o întâlnire cu administraţia combinatului, dar rămasă fără un rezultat concret.

Preşedintele Sindicatului "Siderurgistul" a mai spus că situaţia de la ArcelorMittal Hunedoara a fost semnalată Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, fiind solicitată şi o întrunire a Comisiei de Dialog Social de pe lângă Prefectura Hunedoara.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.