Angajaţii DSP au protestat pentru a patra zi faţă de inechităţile salariale

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 20-11-2023

Actualizat: 20-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cei peste 50 de angajaţi ai DSP Giurgiu şi de la Laboratorul de analize Giurgiu au protestat luni, pentru a patra zi, timp de o oră, în faţa instituţiei pentru rezolvarea inechităţilor salariale.

"Şi noi facem parte din Sănătate!", "Noi ai cui suntem?" şi "Întotdeauna sacrificaţi niciodată respectaţi!" au fost principalele texte afişate şi scandate de angajaţii DSP Giurgiu şi de la Laboratorul de Analize Giurgiu care au protestat luni, pentru a patra zi lucrătoare, consecutiv, între orele 10:00 şi 11:00, în faţa instituţiei.

Ei spun că protestele au apărut ca urmare a inechităţilor salariale pentru că salariile lor nu au mai fost majorate din anul 2018, iar cei de la Casele de Sănătate au obţinut majorarea grilei de salarizare, în timp ce solicitările DSP-urilor au fost respinse, deşi şi această instituţie face parte din sistemul de sănătate.

Angajaţii DSP Giurgiu spun că vor continua protestele şi în zilele următoare dacă doleanţele lor nu vor fi rezolvate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri