DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Angel Tîlvăr: Este de dorit o creștere a schimburilor economice și culturale dintre Romania și Iordania

Camera Deputatilor
Angel Tilvar

Ieri, 14 octombrie 2019, la Palatul Parlamentului, președintele Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaților, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu delegația Comisiei pentru afaceri externe din Camera Reprezentanților a Regatului Haşemit al Iordaniei, condusă de domnul Nidal Al-Taani, preşedintele comisiei.

Dialogul s-a focalizat pe modalitățile de dezvoltare a bunelor relații politico-diplomatice dintre România și Regatul Hașemit al Iordaniei, cei doi oficiali accentuând importanța aprofundării relațiilor bilaterale la nivel parlamentar.

“Dorința noastră este aceea de a continua și de a consolida dialogul, la toate nivelurile, între instituțiile legislative, ca instrument esențial de cunoaștere și diversificare a relațiilor bilaterale”, a transmis domnul Angel Tîlvăr oficialilor iordanieni.

Iordania este un partener-cheie pentru UE la nivel global și regional, în special datorită rolului său pe care poate sa-l aibă în promovarea stabilității în Orientul Mijlociu.

Citește și: Ultimele vești despre Tamara Buciuceanu-Botez: 'E într-o stare gravă'

Președintele Angel Tilvar a mai precizat că “România, inclusiv pe durata mandatului său la Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, a acordat o importanță deosebită Vecinătății Sudice a Uniunii și va susține în continuare eforturile UE de promovare a securității și stabilității în regiune”.

În același timp, oaspeții au evidențiat calitatea relațiilor româno-iordaniene şi importanța legăturilor interpersonale, datorate existenţei unui număr mare de absolvenți iordanieni ai instituțiilor de învățământ superior din România.

Președintele Angel Tîlvăr a exprimat aprecierea față de rezultatele recente ale celui de-al 13-lea Consiliu de Asociere dintre UE și Iordania din 17 iunie 2019: “Suntem încrezători că acest angajament reciproc va deschide calea promovării parteneriatului, precum și întărirea legăturilor şi mecanismelor dintre Iordania şi Uniunea Europeană”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.