DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Angela Merkel are mari probleme: Cădere fără precedent

Angela Merkel

Sprijinul public pentru politicile cancelarului german Angela Merkel a scăzut cu 12 procente în august, potrivit unui sondaj efectuat după o serie de atacuri violente care au zguduit ţara, relatează joi DPA. Popularitatea lui Merkel a scăzut la un minim în ultimele şase luni în august, până la 47%, de la 59% în iulie, potrivit unui sondaj al Deutschlandtrend, efectuat lunar pentru postul public ARD.

O serie de atacuri violente care s-au produs luna trecută într-o singură săptămână au ridicat întrebări privind politica Angelei Merkel de deschidere faţă de refugiaţi. Trei dintre cele patru atacuri au fost comise de solicitanţi de azil şi două dintre ele au fost revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic. Merkel şi-a apărat politicile sale privind azilul săptămâna trecută, în cadrul conferinţei de presă anuale, insistând că a avut dreptate să permită unui număr de sute de mii de migranţi şi refugiaţi să intre în ţară anul trecut. Sondajul, efectuat pe un eşantion reprezentativ de 1.003 persoane în perioada 1-2 august, a arătat şi o creştere a popularităţii şefului guvernului regional din Bavaria, Horst Seehofer, care a criticat-o în mod repetat pe Merkel pentru faptul că a promis refugiu celor fugiţi din zone de conflict.

Popularitatea lui Merkel a mai scăzut o dată în acest an pe fondul preocupărilor privind infractorii din rândul solicitanţilor de azil, dar apoi a crescut din nou spectaculos după votul din referendumul britanic pentru părăsirea UE din iunie şi tentativa de lovitură de stat din Turcia de luna trecută, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.