Angela Merkel cedează: Acceptă un buget mai mare al UE şi coronabonduri

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 20-04-2020

Actualizat: 20-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a indicat luni că este deschisă ideii de finanţare a relansării economice a Uniunii Europene, după criza coronavirusului, printr-un buget mai mare şi emiterea de bonduri comune prin Comisia Europeană, transmite Reuters.

Liderii UE urmează să discute joi, într-o videoconferinţă, subiectul îndatorării comune; Reuters apreciază că este posibil un compromis privind împrumuturi garantate prin bugetul UE pe termen lung şi privind amplificarea efectului financiar, scrie agerpres.ro.

Citește și: Mircia Gutău, primarul din Râmnicu Vâlcea, cercetat penal de politie: ‘Am făcut un lucru formidabil’

Întrebată, în cadrul unei conferinţe de presă, dacă susţine propunerile de sprijinire prin bugetul comunitar a ţărilor europene mai afectate de pandemia de COVID-19, cum ar fi Spania şi Italia, şefa guvernului de la Berlin a răspuns că există un articol în tratatul UE care permite astfel de acţiuni şi care a fost deja utilizat pentru finanţarea unui program european pentru angajări pe termen scurt.

Merkel a insistat însă că solidaritatea europeană trebuie să se manifeste în cadrul tratatelor existente. Ea sugerat că Germania ar putea accepta amendamente la aceste tratate, dacă astfel s-ar putea accelera măsurile de relansare economică, însă a avertizat că negocierile în acest caz ar dura doi sau trei ani, iar criza actuală necesită reacţii rapide.

Citește și: Marian Godină dezvăluie o regulă de bază a polițiștilor care patrulează în Gârcini: E ca și cum ai accepta să-ți iei o piatră în față

'Germania va participa la reacţia de solidaritate dincolo de cele 500 de miliarde de euro deja existente', a promis ea, referindu-se la pachetul de asistenţă convenit luna aceasta de miniştrii de finanţe europeni.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri