DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Angela Merkel exclude revenirea la serviciul militar obligatoriu

angela merkel refugiati

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat joi că decizia ţării sale de a renunţa la serviciul militar obligatoriu nu va fi modificată, în contextul anchetei care are loc în rândurile forţelor armate în legătură cu fenomenul extremismului de dreapta, transmite DPA. "Bundeswehr-ul are nevoie de predictibilitate în evoluţia sa, iar în continuarea deciziei de a renunţa la serviciul militar obligatoriu acum trebuie să implementăm reformele necesare", a declarat Merkel într-o şedinţă a cabinetului.

Cancelarul german a făcut aceste remarci pe fondul discuţiilor privind viitorul forţelor armate generate de recentul caz Franco A., ofiţer cantonat la baza franco-germană de la Illkirch, lângă Strasbourg (estul Franţei), arestat sub bănuiala că a plănuit asasinarea unor personalităţi de stânga sau a unor străini, dându-se drept refugiat sirian.

În urma acestor dezvăluiri, ministrul german al apărării, Ursula von der Leyen, o apropiată a cancelarului Angela Merkel, a primit critici din întreg spectrul politic pentru eşecul de a depista şi eradica extremismul de dreapta din rândurile armatei. Miercuri, ea a anunţat un plan de reformare fundamentală a armatei, dând asigurări în comisia de apărare din Bundestag că în prezent se desfăşoară 'un amplu proces' de reformare a structurilor armatei, 'de la recrut la general, de la instructor la ministru'.

Duminică, armata germană a anunţat că au fost ordonate inspecţii în toate cazărmile, după descoperirea unor simboluri naziste în două dintre acestea, conform Agerpres. Serviciul militar obligatoriu a fost eliminat în 2011 în Germania, dar unele prevederi din legea fundamentală a ţării permit reintroducerea acestuia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.