Cancelarul federal german Angela Merkel a reafirmat joi, în timpul unei conferinţe de presă susţinută alături de preşedintele palestinian Mahmud Abbas, sprijinul său pentru găsirea unei soluţii cu două state la conflictul israeliano-palestinian, informează dpa, potrivit Agerpres.
Merkel a declarat că o soluţie politică ar avea scopul de a asigura că ambele popoare, palestinian şi israelian, trăiesc în pace şi siguranţă şi că acest lucru este posibil doar printr-o soluţie cu două state, "chiar dacă acest obiectiv pare a fi tot mai greu de atins".
Cancelarul federal al Germaniei a spus că palestinienii au dreptul la o viaţă economică şi socială prosperă şi că oferirea perspectivelor de dezvoltare economică este cheia pentru acest proces.
Angela Merkel a dat asigurări că Germania va continua să lucreze împreună cu părţile implicate pentru a găsi o soluţie cu două state, "chiar dacă se ştie că acesta va fi un drum lung şi dificil".
Germania a donat anul trecut 110 milioane de euro (121,8 milioane de dolari) pentru teritoriile palestiniene, devenind unul dintre cei mai mari donatori bilaterali în regiune.
La rândul său, Abbas a declarat că executivul său este pregătit să negocieze o soluţie cu două state în frontierele din 1967. El a spus că palestinienii sunt recunoscători pentru eforturile Angelei Merkel de a promova cooperarea multilaterală în găsirea unei soluţii care să aducă pace şi stabilitate în regiune.
Abbas şi-a exprimat regretul faţă de poziţia guvernului SUA, subliniind că aceasta nu va ajuta la stabilirea păcii şi securităţii în Orientul Mijlociu.
"De aceea cerem negocieri sub supervizare internaţională", a spus Abbas, adăugând că un grup de ţări, atât din Europa cât şi din lumea arabă, ar trebui să medieze între Israel şi teritoriile palestiniene.
Angela Merkel îşi reafirmă sprijinul pentru soluţia cu două state la conflictul israliano-palestinian
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

4
Regimul de la Teheran activează o nouă etapă a atacului asupra Israelului. Ce presupune această decizie
4

85
Zelenski anunță că este dispus să ajute SUA să contracareze dronele iraniene. Ce dorește la schimb
85

303
Haos în Orientul Mijlociu: un zbor Air France trimis pentru repatrieri s-a întors din drum din cauza tirurilor de rachete
303

48
Parchetul libian a anunţat joi seară că a identificat trei suspecţi în asasinarea lui Saif al-Islam Gaddafi
48

334
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Putin amenință că Rusia ar putea înceta furnizarea de gaze către Europa înainte de interzicerea treptată a gazelor rusești de către UE
334

805
Ministrul apărării israelian Israel Katz, despre întâlnirea în care s-a stabilit uciderea lui Ali Khamenei: În noiembrie am fost convocaţi de premier
805

36
Finlanda urmează să relaxeze interdicţia cu privire la armele nucleare
36

40
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier şi-a amânat un turneu prevăzut în Asia din motive de securitate
40

1.398
Semnal de alarmă pentru NATO. Generalul Ben Hodges avertizează: 'Europa nu este pregătită pentru atacuri masive cu drone'
1.398

1.057
O tânără s-a sinucis după ce i s-a prezis că va divorța la scurt timp după nuntă
1.057

86
Parchetul libian anunță că a identificat trei suspecţi în asasinarea lui Saif al-Islam Gaddafi
86

3.056
VIDEO Cine este cel care, "din greșeală", a doborât cele trei 3 avioane F-15 americane în Kuweit
3.056

1.556
Tensiunile iau amploare! Azerbaidjan amenință cu represalii după atacul Iranului: 'Aceste acte belicoase nu vor rămâne fără răspuns' / Teheranul respinge acuzațiile
1.556
















Comentează