Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Angela Merkel: 'Londra trebuie să-şi asume consecinţele Brexitului'

angela merkel

Regatul Unit trebuie ”să-şi asume consecinţele” unei relaţii economice mai puţin puternice cu Uniunea Europeană (UE) în urma Brexitului, a avertizat sâmbătă Angela Merkel, înăsprind tonul în momentul în care negocierile în vederea unui acord privind relaţiile viitoare trenează, relatează AFP.

În contextul în care Guvernul britanic condus de premierul conservator Boris Johnson vrea să-şi definească poziţia după retragerea regatului din Uniune, ”va trebui, după aceea, bineînţeles, să-şi asume consecinţele - şi anume o economie mai puţin legată strâns” de cea europeană, avertizează cancelarul german într-un interviu acordat unor cotidiane din reţeaua Europa, între care şi cotidianul francez Le Monde, potrivit news.ro.

Citește și: Silviu Mănăstire spulberă anchetele lui Tolontan referitoare la mafia care acționează în colaborare cu Poliția Locală Sector 4: ‘Pistol cu apă’

Germania preia la 1 iulie preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene.

”Trebuie să ne dezbărăm de ideea că noi definim ceea ce vrea Regatul Unit”, subliniază cancelarul, care a luptat în trecut pentru evitarea unui Brexit dur.

”Regatul Unit defineşte, iar noi, în calitate de Uniune Eurpeană în 27 dăm un răspuns adecvat”, subliniază ea.

”Dacă Regatul Unit nu vrea o reglementare comparabilă cu cea din Europa în domeniul mediului, pieţei muncii sau normelor sociale, relaţile noastre vor pierde din intensitate”, avertizează ea.

Citește și: Dialog spumos între avocata lui Liviu Dragnea și Marian Ceaușescu: ‘Nu fugiți!’, ‘Eu nu fug, plec!’

UE se află la rândul său în faţa unor negocieri dure în vederea unui fond de relansare în valoare de 750 de miliarde de euro, în vederea ajutorării ţărilor celor mai afectate de pandemia covid-19.

Acest fond ”nu poate să soluţioneze problemele Europei”, însă Merkel îndeamnă ”să se acţioneze rapid împotriva pandemiei”, dată fiind situaţia în care se află economia europeană şi o eventuală creştere foarte puternică a şomajului în anumite ţări.

Acest lucru ”poate avea un impact politic exploziv” şi să agraveze astfel ”ameninţarea democraţiei”, avertizează Merkel.

”Pentru ca Europa să supravieţuiască, economia sa trebuie de asemenea să supravieţuiască”, dă asigurări cancelarul german.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.