Angela Merkel, MESAJ pentru Europa: 'Trebuie să găsească o SOLUȚIE COMUNĂ'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 25-03-2017

Actualizat: 25-03-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Europa trebuie să găsească o soluţie comună la criza refugiaţilor, a declarat cancelarul german Angela Merkel într-un interviu vineri seară la telejurnalul difuzat de canalul public italian Tg1, informează agenţia DPA.

Într-o comunitate bazată pe solidaritate, fiecare parte ar trebui să contribuie în funcţie de posibilităţile sale. Multe progrese au fost realizate în ultimii doi ani, dar încă trebuie să se muncească, a adăugat ea.

Citește și: Moarte SUSPECTĂ în Rusia: Un celebru avocat al unor critici ai lui Vladimir Putin a căzut 5 etaje în timp ce ridica o cadă

Liderul german a calificat remarcile recente ale papei Francisc drept impresionante şi inspiratoare.

Suveranul pontif s-a întâlnit cu liderii din 27 de ţări membre ale UE vineri seară la Roma înaintea summitului de sâmbătă de marcare a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, documentul fondator al blocului, anunță Agerpres.

Citește și: ȘOCANT S-a aflat cine a distribuit pozele cu Dalia Ducă împușcată în cap de fostul iubit / VIDEO

El a numit solidaritatea "cel mai eficient antidot la formele moderne de populism" şi a declarat că blocul trebuie să acţioneze împreună pentru a investi în dezvoltare, crearea de locuri de muncă, salarii decente şi condiţii demne de viaţă pentru toţi.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri