Angela Merkel nu se lasă: Vrea un nou mandat, din 2017

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 17-10-2016

Actualizat: 17-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Reprezentanţi importanţi ai Uniunii Creştin-Democrate din Germania (CDU, conservatoare), partidul cancelarului Angela Merkel, vorbesc tot mai mult despre faptul că se aşteaptă ca Merkel să candideze pentru un al patrulea mandat la alegerile federale din 2017, chiar dacă popularitatea ei a scăzut sub impactul crizei migraţiei, relatează luni agenţia Reuters. Angela Merkel (62 de ani), care este cancelar din 2005, a refuzat în mod repetat să comenteze dacă va candida în 2017, spunând doar că îşi va face clare intenţiile la momentul potrivit. În septembrie, ea afirma că are încă motive.

Secretarul general al CDU, Peter Tauber, un aliat important al dnei Merkel, afirma că nu vede nici o altă alternativă realistă pentru postul de preşedinte al CDU, rol ce se pare că trebuie îndeplinit de către cel mai important candidat al partidului pentru funcţia de cancelar. ''După câte ştiu, nu există altcineva care să fie pregătit să candideze pentru această funcţie'', a declarat Tauber, răspunzând întrebării dacă se aşteaptă ca alţi candidaţi decât Angela Merkel să candideze pentru şefia partidului la conferinţa CDU prevăzută să aibă loc în decembrie. Într-un interviu apărut duminică în cotidianul Tagesspiegel, Tauber a subliniat opinia dnei Merkel potrivit căreia aceeaşi persoană ar trebui să îndeplinească atât rolul de şef al partidului cât şi pe cel de cancelar.

Ministrul german al apărării, Ursula von der Leyen, membră a CDU despre care circulă deseori zvonuri că ar putea fi succesoarea dnei Merkel, a declarat luni, în cadrul unei adunări a unor importanţi reprezentanţi ai armatei, că speră că va continua să aibă actualul rol şi după alegerile din 2017. La rândul său, Annegret Kramp-Karrenbauer, care este ministrul preşedinte al landului Saar din partea CDU, declara despre votul pentru preşedinţia partidului: ''Va fi un singur candidat-femeie'', adăugând că partidul va alege candidatul cu o mare majoritate. Cu toate că Angela Merkel este considerată drept unul dintre cei mai de succes cancelari după unificarea Germaniei, popularitatea ei a scăzut după ce a decis anul trecut să permită intrarea în ţară a sute de mii de migranţi. Dar, potrivit unui sondaj realizat de către institutul Infratest dimap, publicat pe 6 octombrie, 54 % dintre germanii chestionaţi s-au declarat mulţumiţi de activitatea dnei Merkel, respectiv cu 9 % mai mulţi decât în septembrie, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri