DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Angela Merkel va continua să se ocupe de probleme precum schimbările climatice 'până în ultima zi de mandat'

Al Jazeera
Angela Merkel

Cancelarul german Angela Merkel a indicat joi în mod clar că va continua să se ocupe de probleme precum schimbările climatice până în ultima zi de mandat, dar, impenetrabilă ca întotdeauna, nu a dezvăluit prea multe despre planurile sale pentru perioada de după alegerile federale din 26 septembrie, transmite Reuters.

Cancelarul conservator a guvernat Germania timp de 16 ani, conducând cea mai mare economie europeană printr-o criză financiară globală, criza datoriilor în zona euro, o criză a migranţilor şi pandemia de COVID-19, însă nu mai candidează pentru un al cincilea mandat, scrie Agerpres.ro.

'Fiecare săptămână are provocări. Uitaţi-vă la evenimentele cu care ne confruntăm: cazuri în creştere de coronavirus, inundaţii îngrozitoare. Nu poţi spune că nu sunt probleme ce trebuie rezolvate', a comentat cancelarul în conferinţa sa de presă finală de vară, care a adus puţine ştiri de primă pagină.

'Există solicitări care mi se fac cât timp sunt în funcţie şi voi continua în acest fel până în ultima zi', a spus Angela Merkel, cunoscută pentru abordarea sa sobră.

Cancelarul, de formaţie ştiinţifică şi crescută în fosta Germanie de Est comunistă, a declarat că nu a reflectat mult la ce va face după ce nu va mai fi în funcţie.

'Este prea puţin timp şi spaţiu să mă gândesc la perioada de după', a spus ea, întrebată ce planuri are.

În ultimele săptămâni, ea s-a aflat într-un fel de turneu de adio, cu vizite în Statele Unite şi Marea Britanie.

Cu toate acestea, într-o conferinţă în care a părut sigură de sine şi în care a zâmbit şi nu a ratat câteva comentarii ironice, Merkel a făcut aluzie că ar putea să mai joace încă un rol în planurile Uniunii Europene de protecţie a mediului, cunoscute ca 'Fit for 55'.

Notând că negocierile dure asupra acestui plan ar putea începe simultan cu formarea viitorului guvern german, ea a declarat: 'Vrem să ne asigurăm că vom avea o bună predare' de ştafetă la guvernare.

Supranumită 'cancelarul mediului' în 2007 pentru promovarea subiectului în rândul liderilor G8 şi pentru insistenţa de trecere la energia regenerabilă în Germania, Merkel a recunoscut că ritmul reformelor a fost prea lent.

'Cred că, personal, am cheltuit foarte multă energie în privinţa protecţiei mediului', a spus ea.

'Totuşi, sunt suficient de echipată cu o minte ştiinţifică pentru a constata că circumstanţele obiective arată că nu putem continua în acest ritm şi că trebuie să ne mişcăm mai rapid'.

În calitate de primă femeie cancelar al Germaniei, Angela Merkel, o femeie luterană într-un partid în mod tradiţional catolic, dominat de bărbaţi, s-a străduit să nu se prezinte ca o feministă puternică. Întrebată despre caracteristicile femeilor în politică, ea a adoptat un ton autodepreciativ tipic.

'Tinde să existe printre femei o dorinţă de eficienţă', a spus Merkel, menţionând că există şi excepţii. Ea a insistat că alte femei au făcut mai mult decât ea pentru egalitate, dar că şi ea a realizat unele lucruri.

Angela Merkel a fost luată prin surprindere când a fost întrebată unde se va afla în noaptea alegerilor, răspunzând doar că nu s-a gândit, dar va fi în contact cu partidul său.

Ea nu a trădat nicio emoţie în privinţa apropiatei plecări, remarcând doar: 'De obicei observi ce îţi lipseşte doar după ce nu-l mai ai'.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.