Actriţa americană Angelina Jolie a vizitat vineri partea egipteană a punctului de trecere Rafah, care leagă Fâşia Gaza de Egipt, informează mass-media egipteană şi israeliană, pentru a-şi arăta solidaritatea cu poporul palestinian şi pentru a urmări la faţa locului activităţile umanitare, transmite Agerpres.
Potrivit presei, vizita a avut scopul de a evalua situaţia palestinienilor care au fost transferaţi în Egipt pentru tratament şi de a examina fluxul de ajutor către Fâşia Gaza, devastată de ofensiva israeliană.
În imaginile din timpul vizitei la acest punct de trecere, publicate pe reţelele sociale, se poate vedea cum actriţa discută cu autorităţi, lucrători ai Crucii Roşii şi şoferi de camioane care transportă ajutor umanitar.
Principalele organizaţii pentru drepturile omului şi chiar locuitorii din Gaza au semnalat că intrarea ajutorului în enclavă rămâne insuficientă din cauza blocadei impuse de Israel, deşi acordul de încetare a focului prevede obligaţia de a creşte intrarea zilnică de alimente, combustibil şi medicamente.
Angelina Jolie a lucrat timp de două decenii cu Agenţia ONU pentru Refugiaţi (ACNUR), în calitate de trimis special al organizaţiei între 2012 şi 2022, şi postează frecvent pe reţelele sociale reflecţii privind probleme umanitare, aşa cum sunt cele provocate de conflictul israeliano-palestinian.
De la începutul atacurilor Israelului, după atentatele grupării Hamas din 7 octombrie 2023, bilanţul morţilor în Fâşia Gaza a depăşit 71.000, potrivit datelor Ministerului Sănătăţii din Gaza.




























Comentează