Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Emilia Arcan, a câştigat procesul pe care l-a intentat Agenţiei Naţionale de Integritate pentru anularea deciziei prin care a fost declarată incompatibilă. Emilia Arcan a declarat, pentru AGERPRES, că magistraţii de la Curtea de Apel Bacău s-au pronunţat luni, dar că ANI poate face recurs la această hotărâre.
'Sincer, speram să fie o decizie favorabilă pentru că ştiam documentele depuse la dosar, ştiam adevărul. Am mizat pe corectitudinea instanţelor de judecată, dar recunosc că de pe 24 martie când a fost ultimul termen am acumulat foarte multe emoţii. Oricum, am solicitat ca procesul să se desfăşoare în regim de urgenţă pentru a şti cum mă situez. Dacă va face recurs ANI nu voi cere urgentarea, pentru că ştiu că va fi acelaşi răspuns', a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele CJ Neamţ, Emilia Arcan.
Pe 23 noiembrie 2015, ANI a emis o decizie în baza căreia Emilia Arcan s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 octombrie 2012 - 19 decembrie 2013, întrucât a deţinut simultan funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ şi funcţia de administrator al S.C. Europandra S.R.L. Iniţial, Emilia Arcan a fost aleasă consilier judeţean, iar pe 25 octombrie 2012 a obţinut funcţia de vicepreşedinte al CJ.
Emilia Arcan a susţinut că a înfiinţat societatea în anul 2006 după care i-a suspendat activitatea imediat, iar în anul 2009 a cerut la Registrul Comerţului dizolvarea firmei. Emilia Arcan a mai spus că a primit o hotărâre judecătorească pe baza căreia a fost acceptată solicitarea şi că urmează procedurile de dizolvare, dar că nu a mai urmărit finalitatea acestora.
Pe baza unei sesizări depusă la ANI, în anul 2015, s-a constatat că firma nu a fost dizolvată în termenul legal şi că Emilia Arcan a deţinut simultan funcţia de vicepreşedinte al CJ Neamţ şi cea de administrator de firmă, situaţie incompatibilă potrivit legii.
Între timp, Emilia Arcan a fost aleasă în funcţia de preşedinte al CJ Neamţ pe 21 ianuarie 2016, după ce fostul preşedinte, Constantin Iacoban, şi-a pierdut calitatea de ales local în urma excluderii din UNPR.
Emilia Arcan este preşedinta organizaţiei de femei a PSD şi vicepreşedinte la nivel naţional al acestei organizaţii.
ANI pierde procesul cu președintele Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

68
Ministrul Justiției a trimis propunerile pentru conducerea marilor parchete către Palatul Cotroceni
68

1.751
De ziua IGI, Cătălin Predoiu revine cu un mesaj ferm pentru toți angajații MAI: Cine nu se adaptează la noua realitate, va avea probleme mari de tot în a-și îndeplini misiunile!
1.751

2.134
Tensiuni în coaliție - Mircea Abrudean respinge acuzațiile lui Sorin Grindeanu: 'Nu văd niciun blocaj / S-au luat două măsuri foarte bune'
2.134

6.225
Victor Ponta a primit dosarul pozelor falsificate de la DIICOT și trece la dezvăluiri: Doi bugetari de lux, autorii schemei!
6.225

3.092
USR și-a pierdut răbdarea în Coaliție / Senatori: „Nu facem scandal, am așteptat, dar s-a uitat ce-am agreat”
3.092

2.249
Scandal pe concediile medicale - Ilie Blojan, acuzat că blochează OUG pentru bolnavii cu afecțiuni grave: 'Nu scapă nimeni'
2.249

3.866
UPDATE Membrii AUR care ar fi violat o adolescentă la Școala de Vară de la Neptun, au fost trimiși în judecată: Riscă ani grei de pușcărie
3.866

230
Alexandrin Moiseev: „Unirea nu mai este un vis”
230

4.202
Ieșirea de la guvernare, risc sau oportunitate pentru PSD? Vasile Dîncu dă un semnal puternic: 'Opoziția nu înseamnă moarte'
4.202

3.802
VIDEO Nicușor Dan, după ce Donald Trump a refuzat invitația de a veni în România: A fost o scrisoare diplomatică
3.802

407
VIDEO Moment delicat pentru Nicușor Dan: Ce spune despre ideea de 'protecție' în cazul Simonis
407

1.301
VIDEO Risc de penurie? Nicușor Dan: 'Nu se pune problema raționalizării carburanților'. România pregătește scenarii de criză
1.301

2.832
VIDEO Nicușor Dan explică întârzierile: 'Nu am ce să fac'. Ce spune despre șefii parchetelor și referendumul pe justiție
2.832
















Comentează