Rata şomajului înregistrat la nivel naţional în luna octombrie a fost de 2,76%, mai mică decât cea din septembrie cu 0,09 puncte procentuale şi, de asemenea, în scădere faţă de cea din octombrie 2020 cu 0,51 puncte procentuale, potrivit unui comunicat remis vineri de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Numărul total de şomeri la finalul lunii octombrie a fost de 241.540 de persoane, cu 7.611 persoane mai mic decât numărul de şomeri înregistrat la finalul lunii septembrie, potrivit Agerpres.
Din totalul şomerilor înregistraţi în octombrie, 55.915 au fost şomeri indemnizaţi, iar 185.625 au fost şomeri neindemnizaţi.
Comparativ cu luna septembrie, numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 2.881 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 4.730 de persoane.
În funcţie de mediul de rezidenţă, 74.794 de şomeri provin din mediul urban, iar 166.746 de şomeri provin din mediul rural.
Cei mai mulţi dintre şomerii din octombrie au între 40 - 49 de ani (62.629 de persoane), urmaţi de cei cu vârstă de peste 55 de ani (49.064), la polul opus aflându-se persoanele între 25 - 29 de ani (11.581 şomeri).
Şomerii între 50-55 de ani sunt în număr de 49.037, alţi 38.343 şomeri au între 30 şi 39 de ani, iar şomerii sub 25 de ani sunt în număr de 30.886.
După nivelul de şcolarizare, şomerii cu studii gimnaziale însumează 29,45% din totalul şomerilor din octombrie, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar reprezintă 28,87% din şomerii din evidenţele ANOFM, iar cei cu studii universitare constituie 5,33% din numărul total de şomeri.
Comentează