Pentru buna informare atât a consumatorilor, cât și a operatorilor economici, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor ANPC România a creat o secțiune nouă pe websiteul instituției, cuprinzând informații utile și actualizate referitoare la Brexit.
La 1 februarie 2020, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord s-a retras din Uniunea Europeană și a devenit o țară terță. Acordul de retragere a prevăzut o perioadă de tranziție, care s-a încheiat la 31 decembrie 2020. Până la această dată, dreptul UE s-a aplicat integral în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și pe teritoriul acestuia.
-
În perioada de tranziție (1 februarie - 31 decembrie 2020), UE și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au negociat un Acord privind un nou parteneriat, care să prevadă în special o zonă de liber schimb începând cu data de 01 ianuarie 2021. Acordul va crea o relație care, în ceea ce privește condițiile de acces pe piață, vor fi foarte diferite de participarea Regatului Unit la piața internă, la uniunea vamală a UE, precum și la domeniul TVA și al accizelor. În plus, după încheierea perioadei de tranziție, dupa 31 decembrie 2020, Regatul Unit va fi o țară terță în ceea ce privește punerea în aplicare și aplicarea dreptului UE în statele membre ale UE.
-
Subliniem faptul că, dupa 1 ianuarie 2021, România nu va mai putea folosi acordurile, cadrele legale, sistemele comune folosite în cadrul Uniunii Europene, ca până la data de 31 decembrie 2020. Prin urmare, începând cu 1 ianuarie 2021, vor exista consecințe ample pentru administrațiile publice, întreprinderi și cetățeni și tuturor părților interesate, în special consumatorilor și operatorilor economici le atragem atenția asupra situației juridice ulterioare încheierii perioadei de tranziție și sunt rugați să consulte informații oficiale pentru diferitele situații în care se pot afla.
Comentează