ANPIS a aplicat, în martie, 41 de amenzi în valoare de 282.000 lei în domeniul asistenţei sociale

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 15-04-2026 15:31

Article thumbnail

Sursă foto: epitesti.ro

Inspectori sociali au desfăşurat, în luna martie, 745 de controale, aplicând 41 de amenzi şi avertismente în valoare de 282.000 lei pentru nereguli în domeniul asistenţei sociale, a anunţat, miercuri, Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), potrivit Agerpres.

Potrivit ANPIS, au fost dispuse 914 măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate în domeniul asistenţei sociale.

Acţiunile de control au avut ca obiectiv principal verificarea respectării cadrului legal privind furnizarea serviciilor sociale, stabilirea şi acordarea beneficiilor de asistenţă socială, precum şi asigurarea respectării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.

Verificările au vizat respectarea standardelor minime de calitate, a standardelor de cost aplicabile serviciilor sociale, evaluarea furnizorilor de servicii sociale în vederea acordării certificatului de acreditare, modul de stabilire, acordare şi administrare a beneficiilor de asistenţă socială, respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv accesibilizarea spaţiilor şi acordarea prestaţiilor sociale, precum şi monitorizarea modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse anterior prin actele de control.

În cadrul misiunilor de inspecţie au fost identificate mai multe neconformităţi faţă de prevederile legale, dintre care: funcţionarea unor servicii sociale fără respectarea standardelor minime de calitate; stabilirea costului mediu lunar de întreţinere fără a se avea în vedere gradul de dependenţă al beneficiarilor; menţionarea în contractele de acordare a serviciilor sociale a unor costuri inferioare standardului minim de cost; existenţa unor beneficiari puşi sub interdicţie prin hotărâri judecătoreşti; neacordarea alocaţiei de hrană în cuantumul stabilit, neaccesibilizarea grupurilor sanitare.

"Ne respectăm angajamentul: continuăm controalele în serviciile sociale. În martie 2026, inspectorii sociali au fost din nou în teren, în toată ţara, pentru a verifica dacă cei mai vulnerabili dintre noi sunt trataţi cu respect şi dacă legea este respectată. Realitatea nu e mereu uşoară. Au fost identificate, din nou, servicii sociale care nu respectau standardele minime, lipsă de personal, drepturi neacordate, condiţii care trebuie corectate urgent. (...) Nu închidem ochii. Nu trecem mai departe", a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Florin Manole, într-o postare pe Facebook.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură7°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri