DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

ANRE dă vestea aşteptată de întreaga populaţie: Ce se întâmplă cu tarifele la energia electrică

www.magnanews.ro
energie electrică

Preţul final al energiei electrice pentru populaţie nu va creşte de la 1 iulie, deşi tarifele de distribuţie vor fi majorate cu 2,21%, se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), potrivit agerpres.ro.

Astfel, comitetul de reglementare al ANRE a aprobat, în şedinţa din 24 iunie 2019, ordinele privind ajustarea tarifelor specifice pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice prestat de operatorii de distribuţie concesionari.

Citește și: Radu Banciu iese din nou la rampă! Acesta nici nu e un partid, e un apendice al frustrărilor

Această ajustare a fost aprobată ca urmare a rezultatului analizei datelor transmise de operatorii de distribuţie concesionari şi a calculelor veniturilor reglementate ale acestora, în conformitate cu prevederile metodologiilor de calcul aplicabile.

Astfel, deşi tarifele de distribuţie pentru consumatorii alimentaţi la joasă tensiune vor fi ajustate cu 2,21% şi vor avea un impact pozitiv pentru siguranţa şi buna funcţionare a sistemelor de distribuţie, modificarea acestora nu va conduce la creşteri ale preţului final plătit de clienţii casnici pentru care furnizarea energiei electrice este asigurată în regim reglementat, spun oficialii ANRE.

Citește și: Silviu Mănăstire anunță echipa pe care și-a făcut-o azi-noapte Viorica Dăncilă: ‘O să fie scandal!’

"În cadrul preocupărilor constante pentru asigurarea unui echilibru real între obiectivele operatorilor de distribuţie concesionari şi interesele utilizatorilor beneficiari ai serviciului de distribuţie, ANRE acordă o atenţie deosebită pentru creşterea transparentizării costurilor care compun tariful de energie electrică, în vederea stabilirii unor preţuri corecte la consumatori pe bază de costuri justificate", se arată în comunicat.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.