Ansamblul Raro va concerta, pe 4 decembrie, la prestigioasa Carnegie Hall din New York, un eveniment care celebrează Ziua Naţională a României şi 20 de ani de activitate ai Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo.
În 2025, Festivalul SoNoRo revine pentru a patra oară la Carnegie Hall, după ce a aniversat în aceeaşi sală ediţiile sale cu numărul cinci, 10 şi 15, informează, joi, ICR New York într-un comunicat transmis AGERPRES.
Programat la ora 20:00, concertul aniversar va fi susţinut de Ansamblul Raro, alcătuit din Alexander Sitkovetsky (vioară), Răzvan Popovici (violă), Justus Grimm (violoncel) şi Diana Ketler (pian). Programul va include lucrări de George Enescu - "Aubade" şi Cvartetul pentru pian în Re major nr. 1, precum şi Cvartetul pentru pian nr. 2 în La major, op. 26 de Johannes Brahms.
Concertul face parte din amplul turneu internaţional SoNoRo On Tour 2025, sprijinit şi de Institutul Cultural Român, şi reprezintă finalul unei serii de treisprezece reprezentaţii desfăşurate în opt ţări. Ediţia din acest an a turneului a debutat cu un Preludio la Teatrul Colon din Buenos Aires, a continuat cu un Concert de Lansare la Ateneul Român şi a inclus apariţii în Belgia, Germania, Austria, Ungaria şi Spania. Concertul de la Carnegie Hall va încheia oficial această ediţie aniversară.
Detaliile evenimentului şi informaţii suplimentare cu privire la proiect pot fi consultate pe website-ul ICR New York, la adresa https://www.rciusa.info/events/raro-ensemble-in-jubilee-concert-at-carnegie-hall.
Înfiinţat în 2006 de violistul Răzvan Popovici şi pianista Diana Ketler, Festivalul SoNoRo a devenit unul dintre cele mai rafinate şi influente festivaluri de muzică de cameră din Europa de Est.
De-a lungul celor două decenii, SoNoRo a cântat în unele dintre cele mai prestigioase săli ale lumii - Carnegie Hall din New York, Musikverein şi Konzerthaus din Viena, Wigmore Hall din Londra, Bozar din Bruxelles, Concertgebouw din Amsterdam, Suntory Hall din Tokyo şi Kennedy Center din Washington.
Extinderea internaţională a festivalului a generat programul SoNoRo On Tour, care în 13 ani a trecut prin 15 ţări de pe trei continente, consolidând reputaţia SoNoRo drept un ambasador cultural remarcabil al României.






























Comentează