Brăila găzduieşte în perioada 3-5 octombrie cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Naţional al Muzicii de Cameră SUBITO, un eveniment cultural de referinţă în peisajul artistic românesc, informează Filarmonica "Lyra - George Cavadia", potrivit Agerpres.
Festivalul reuneşte ansambluri şi artişti consacraţi între care Ansamblul Cameral al Filarmonicii "Lyra - George Cavadia", Fly Syncret Ensemble, Ansamblul de Muzică Veche "Dimitrie Cantemir",Ansamblul Violoncellissimo, Trio Thonos, Claudia Codreanu (mezzosoprană), Costin Soare (chitară), Constantin Lazăr (lăută), Cvartetul Arcadia, precum şi Cvintetul de Alamuri al Filarmonicii de Stat Transilvania alături de Zoltan Reman.
"Festivalul propune, timp de trei zile, întâlniri memorabile cu ansambluri şi artişti de renume, diversitatea lor şi originalitatea repertoriilor dând naştere unor arhitecturi sonore unde tradiţia, clasicul şi contemporanul se completează firesc. SUBITO nu este doar un festival, ci o celebrare grandioasă a muzicii de cameră, unde fiecare privire schimbată între interpreţi şi public devine o poveste despre sensibilitate, frumuseţe şi comuniune artistică", transmit organizatorii.
Conducerea artistică este asigurată de prof. univ. dr. DHC Dan Dediu, preşedintele U.C.M.R. (director onorific) şi de prof. Petrea Gogu, managerul Filarmonicii "Lyra - George Cavadia' (director artistic). Evenimentele vor fi prezentate de prof. Marilena Niculescu şi prof. Alexandra Gurgu.
Ediţia din acest an se deschide vineri, 3 octombrie, cu recitalurile Ansamblului Cameral al Filarmonicii "Lyra - George Cavadia" şi Fly Syncret Ensemble, programate la ora 18:00, în Sala Oglinzilor a Teatrului "Maria Filotti".
Programul continuă sâmbătă, 4 octombrie, ora 16:00, cu Ansamblul de Muzică Veche "Dimitrie Cantemir" şi Ansamblul Violoncellissimo, iar duminică, 5 octombrie, ora 11:00, la Sala "Dan Dediu" a Filarmonicii, vor evolua Trio Thonos şi Claudia Codreanu (mezzosoprană), alături de Costin Soare (chitară) şi Constantin Lazăr (lăută). Tot duminică, de la ora 16:00, Sala Oglinzilor a Teatrului "Maria Filotti" va găzdui recitalurile Cvartetului Arcadia şi ale Cvintetului de Alamuri al Filarmonicii de Stat Transilvania, împreună cu Zoltan Reman.
În cadrul festivalului va fi organizată şi o expoziţie cu vânzare de cărţi muzicale şi partituri publicate sub egida Editurii Muzicale Grafoart, care va fi deschisă în foaierul Teatrului "Maria Filotti", vineri, 3 octombrie, între orele 17:00-20:00, şi sâmbătă, 4 octombrie, între orele 15:00-19:00.
Manifestarea este organizată de Filarmonica "Lyra - George Cavadia" Brăila, cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila, al Primăriei Municipiului Brăila şi al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
Comentează