António Guterres dă asigurări că ONU va rămâne în Afganistan în ciuda schimbării politice

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 25-08-2021

Actualizat: 25-08-2021

Article thumbnail

Sursă foto: novinte.com

António Guterres, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a transmis că ONU va rămâne în Afganistan în ciuda schimbării politice, potrivit news.ro.

Pe Twitter, el a scris: „Rămânem în ţară şi vom continua să rămânem şi să facem tot ce putem, atât pentru siguranţa personalului, cât şi pentru a sprijini poporul afgan care a suferit atât de mult”.

Mai multe organizaţii caritabile, precum Médecins Sans Frontières, au spus de asemenea că plăniesc să continue să lucreze în Afganistan în urma preluării puterii de către talibani, pe 15 august.

Preşedintele american Joe Biden a spus că SUA va respecta termenul limită de 31 august pentru evacuare, deşi au fost făcute numeroase apeluri privind o prelungire a date stabilite împreună cu talibanii anterior preluării de către aceşti a controlului asupra ţării. Militanţii s-au opus ideii de prelungire a termenului.

Câteva sute de trupe au părăsit deja Afganistanul, scrie BBC, iar un oficial american din Apărare a declarat pentru CNN că acest lucru „nu afectează misiunea”.

Biden a declarat că aceasta trebuie să se încheie curând din cauza ameninţării tot mai mari din partea grupării Stat Islamic din Afganistan.

Ritmul evacuărilor de pe aeroportul din Kabul, singurul funcţional în prezent în ţară, a fost accelerat, cu aproximativ 12.000 de oameni părăsind Afganistanul în 12 ore, marţi, conform Casei Albe. Circa 6.400 au fost evacuaţi cu avioane militare americane, în timp ce zborurile aliaţilor au dus restul.

În total, SUA au evacuat şi sprijinit spre relocare 70.700 de oameni, începând cu 14 august

Cele mai multe state au recunoscut că nu va fi posibilă evacuarea tuturor celor eligibili înainte de retragerea SUA, din 31 august.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri