Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Antena 3, dată în judecată de un partid politic

antena 3

Televiziunea Antena 3 s-a ales cu un proces după ce a prezentat un material video despre partidele apărute în 2015. Partidul Republican din România acuză televiziunea de inducerea în eroare a telespectatorilor privind "interpretarea cu rea credința și voință a idealurilor naționale pentru care Partidul Republican din România luptă în prima linie a politicii românești".

"Îi acuzăm de asemenea pentru insinuarea că am fi partid extremist, naționalist și șovin, insinuare care aduce mari prejudicii de imagine atât președintelui Partidului Republican din România, avocat Nicu Neamțu, cât și formațiunii politice mai sus menționate. Antena 3 nu are dreptul moral să vorbească și să transmită mesaje subliminale la adresa Partidului Republican din România", menţionează un comunicat al formaţiunii politice.

Contextul în care Partidul Republican din România a fost menționat la postul de televiziune Antena 3 "defăimează și desconsideră ideile noastre legate de destinul și în slujba națiunii române și le trimite într-un ridicol artificial creat anume pentru a ne discredita pe noi și a face loc în spațiul politic și social unui oprobiu public", mai afirmă reprezentanţii partidului.

"Antena 3 nu este instanță morală a poporului român, cu aceste aprecieri negative și iresponsabile nu face decât să susțină politica mizerabilă a partidului oficiat de acest post de televiziune", se mai arată în comunicat.

Reprezentanţii Partidului Republican afirmă că luptă pentru idealurile naţionale, nu naţionaliste. Pentru a-şi spăla imaginea, liderii formaţiunii vor cere în instanţă un spațiu de emisie pentru prezentarea proiectului lor politic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.