Premium
Anticorupția din care corupe încrederea în noi
Indiscutabil păstrarea integrității principiilor care asigură funcționarea statului de drept este și va fi o preocupare obligatorie pentru România. Suntem tributarii balcanismului pe care ni l-am asumat din punct de vedere cultural, prin acesta scuzându-ne anumite comportamente. Balcanismul, ca reprezentare despre lume și viață în mentalul colectiv românesc desemnează comportamente oarecum superficiale, marcate de neseriozitate, laxitatea valorilor morale și chiar trădare. Și câteodată aceste comportamente se dovedesc a fi reale, însă generalizarea acestora la nivel social este foarte greșită și distructivă.
Generațiile de tineri cresc auzind de peste tot cum țara lor e blamată, ponegrită, umilită, nu doar în exteriorul granițelor ci mai ales în interior, discurs promovat subtil de către sfere de interes estice care vizează destabilizarea României. Așteptarea cu privire la instituțiile statului român este aceea că întreprind acțiuni contrare bunăstării cetățenilor, iar aceasta a fost atât de abil insinuată în discursul public încât în acest moment România este percepută aproape ca un stat eșuat și neguvernabil.
Societatea și-a supra-asumat eticheta de ”coruptă”.
Noțiunile de om politic, funcționar, ministru, medic, profesor, președinte de consiliu județean, primar au devenit sinonime cu corupția. Atât de mult a fost rotit acest subiect în spațiul public încât în acest moment, fie că avem puterea de a recunoaște sau conștientiza fie că negăm acest aspect, există statute profesionale stigmatizate aprioric.
Corupția este un fenomen absolut generalizat, care s-a manifestat în toate organizările statale în toate epocile. Dacă ajunge să cunoască forme endemice și acute, corupția este un obstacol major în atingerea stabilității, progresului și prosperității unei societăți pentru că folosește resursele publice în slujba intereselor personale și de grup în loc să le valorifice în interesul public.
În România s-au petrecut acte de corupție cu consecințe foarte grave asupra economiei naționale.
Sunt oameni politici care au marcat nefast istoria României și încă mai participă la viața politică – au devalizat economia prin privatizări catastrofale, foști miniștri care au luat decizii strategice, în special în domeniul energetic, care au plasat în mod intenționat România în dezavantaj energetic, au împiedicat exploatarea resurselor naturale, au distrus proiecte de infrastructură în numele ”protecției” mediului, au introdus sau un omis cu rea-credință prevederi în PNRR, nu au apărat sau negociat corect interesele României în cadrul organismelor europene. Foarte puțini dintre aceștia au fost deferiți justiției și au răspuns pentru acțiunile și inacțiunile lor.
Procurorii s-au aruncat cu toată forța în lupta anticorupție mânați de Laura Codruța Kovesi, procuror șef al DNA, care a reușit să se identifice în mentalul colectiv românesc cu persoana care va scoate România din ghearele corupției. ”Sfioasă” cum a descris-o fostul președinte Traian Băsescu, aceasta s-a folosit de generalul Florian Coldea și de expertiza și capacitatea de a cunoaște a SRI, a valorificat valul public de susținere pentru lupta anticorupție și a creat niște așteptări fantastic de nerealiste în rândul populației. Poporul a început să ceară ”sânge”, să vadă arestări, circ cu oameni încătușați săltați de acasă de poliție în prezența presei – un spectacol inutil și de un profund prost-gust. Și așa a devenit celebră. După degradarea relației cu generalul Florian Coldea, căruia, în treacăt fie spus, îi datorează o imensă parte din succes, cariera Laurei Codruța Kovesi a intrat în declin profesional. Această situație a demonstrat faptul că, în realitate, Direcția Națională Anticorupție nu avea capacitatea investigativă necesară instrumentării dosarelor, iar munca de probare a suspiciunilor a fost făcută cu sprijinul SRI, care, mai apoi a fost supus oprobriului public pentru implicarea în dosare, conform prerogativelor legale, așa cum susțin reprezentanții Serviciului.
Paradoxul este că Kovesi a încălcat în mod sadic unora dintre cei reținuți dreptul la demnitate și, mai ales, a creat o presiune mediatică fantastică, fapt ce le reducea acestora șansele la un proces corect.
Ca să nu mai vorbim de faptul că orice om arestat era perceput ca fiind vinovat aprioric de faptele indicate de DNA, chiar dacă s-a dovedit că într-o proporție inadmisibil de mare pentru competența profesională pe care o clama instituția, instanțele au pronunțat achitări. De la momentul trimiterii în judecată cu surle și trâmbițe până la pronunțarea achitărilor, inculpații au fost ținta denigrării mediatice, li s-au prejudiciat sau distrus carierele, au fost nevoiți să demisioneze, precum a fost cazul judecătorului CCR Toni Greblă.
Tocmai pentru a limita aceste lucruri, în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene este prevăzut la art. 48: (1) Orice persoană acuzată este prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi stabilită în conformitate cu legea. (2) Oricărei persoane acuzate îi este garantată respectarea dreptului la apărare.
Dacă tot am început incursiunea în sinceritate, trebuie spus, de asemenea, că lupta anticorupție a mai avut un tăiș – acela de instrument menit să elimine adversarilor politici, inițial ai lui Traian Băsescu, un împătimit al confecționării dosarelor și păstrarea acestora la sertar până când venea momentul să fie detonate într-un timing util îndeplinirii unor obiective ale acestuia. Tocmai de aceea unii procurori mai însăilau niște adrese, mai solicitau niște expertize, pentru a întrerupe termenele de prescripție pentru a trimite în judecată dosare a căror presupuse fapte se petrecuseră pe când aceștia erau pe băncile liceului. Dacă faptele respective erau reale, aduceau atingere bunului mers al unui domeniu și al societății, atunci cu ce deontologie profesională puteau lăsa procurorii presupușii făptuitori să își deruleze în continuare presupusele activități infracționale?
O altă modalitate perfect legală dar devenită neortodoxă prin modalitatea în care s-a făcut abuz de ea este denunțul și beneficiul său – celebrul art. 19 din legea 682 privind protecția martorilor, pornindu-se astfel numeroase dosare. Unul dintre cei mai celebri denunțători a fost avocatul Doru Boștină, de la care s-au pornit dosare celebre, care au avut ca element principal al probatoriului denunțul, neputând fi dovedite în fața instanței circuite financiare sau elemente concrete ale înfăptuirii actelor de corupție.
Capturarea conceptului de ”luptă anticorupție” de către o mână de persoane care îl utilizează în scopul consolidării prestigiului personal și se pun în slujba politicienilor care au nevoie de voturi va continua să își manifeste efectele nefaste asupra credibilității României atât în fața propriilor cetățeni cât și în context internațional.
Restaurarea încrederii publice se face prin respectarea legii, nu prin folosirea legii pentru eliminarea adversarilor politici, prin întărirea instituțiilor statului, nu prin portretizarea acestora ca fiind slabe, incompetente și disfuncționale. Responsabilitatea se regăsește atât la nivelul clasei politice - al politicienilor de la guvernare și din opoziție - care trebuie să înțeleagă pe deplin efectele compromiterii ideii de combatere a corupției prin folosirea acesteia ca instrument politic dar mai ales de identificare a celor care ocupă funcții publice cu corupția.
