Deși, declarativ, multe persoane susțin pe rețelele de socializare că nu se vor vaccina, se pare că în viața reală campania de vaccinare este un succes iar România este pe locul 2 în Uniunea Europeană, după Malta, în topul vaccinării din ultimele 7 zile, și pe locul 18 în lume în topul numărului de vaccinuri administrate raportat la numărul de locuitori. Potrivit datelor furnizate ieri de Ministrul Sănătății, au fost vaccinate 74,6% persoane aflate în categoria de risc și 25,4% persoane din instituțiile esențiale pentru funcționarea statului.
Probabil ați auzit știrea referitoare la numărul mai mic de doze pe care compania Pfizer le va furniza către Uniunea Europeană, implicit și către România, însă pentru a depăși criza temporară s-a decis prioritizarea absolută a vaccinării persoanelor la risc și asigurarea rapelului pentru persoanele care s-au vaccinat deja cu prima doză. Acest lucru a impus amânarea cu 10 zile a vaccinării personalului-cheie din instituțiile esențiale ale statului, mai precis pentru circa 35 de mii de persoane.
În același timp, pentru a ține ritmul de vaccinare și pentru a acoperi deficitul de la Compania Pfizer, vor fi introduse în procesul de vaccinare și dozele primite de la Compania Moderna, mai precis 14.400 de doze în stoc, plus 21.600 care urmează să fie livrate până la finalul acestei săptămânii, la care se mai adaugă 53.000 săptămâna viitoare.
Este impresionantă această victorie zdrobitoare a rațiunii și bunului simț împotriva știrilor false și scepticismului nefondat. Până la urmă, știința și-a dovedit eficiența în eradicarea bolilor, mărirea speranței de viață și ieșirea omenirii din evul mediu medical. Și iată, are parte de recunoașterea pe care o merită. Rămâneți sănătoși și să ne reauzim cu bine! Este mesajul postat pe pagina de socializare de catre Presedintele PNL Sector 3, Antonel Tanase
Comentează