Gestul liderului PNL ce ne-a marcat mediatic, sâmbăta trecută, a fost unul spectaculos... Finalul nefericit al acestei candidaturi este rezultatul unui domeniu în care Crin Antonescu nu excelează: urmărirea pe termen lung a unui parcurs strategic și oportunitatea fiecărui pas tactic
Digi24:
Tatonări și discuții neoficiale privind unificare dreptei au existat și înainte de 25 mai, data alegerilor europarlamentare, au admis Eugen Nicolăescu, vicepreședinte interimar al PNL, și Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte PDL... Potrivit lui Eugen Nicolăescu „acest lucru s-a văzut cu ochiul liber că trebuie să se facă după ieșirea PNL din USL”. „Deci după 25 februarie, când noi am luat decizia clară că ne desprindem de acea construcție politică, noi nu aveam un alt drum. Și sigur, dacă ați observat, au fost tatonări”, a declarat vicepreședintele interimar al PNL... „Nu au fost discuții oficiale înainte de 25 mai. Prima apropiere politică a fost moțiunea de cenzură, acolo au fost semnături din partea ambelor partide. Din păcate, o moțiune care a eșuat, dar a arătat clar că există o intenție comună de a face opoziție, de a sancționa derapajele Guvernului Ponta”, a declarat, la rândul său, Cătălin Predoiu.
RFI:
Săptămâna viitoare, preşedintele american va efectua un turneu european în trei ţări: Polonia, Belgia şi Franţa. Deplasarea lui Barack Obama în Polonia va fi efectuată în scopul de a reasigura ţările din Europa de Est în privinţa angajamentului Statelor Unite pentru apărarea securităţii lor, după ce Rusia a preluat controlul asupra peninsulei ucrainene Crimeea. Statele Unite şi Polonia vor găzdui, marţi după-amiază, o întâlnire cu aliaţii lor apropiaţi din Europa Centrală şi de Est. La întâlnire vor participa, în afară de Statele Unite şi Polonia, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, România şi Slovacia.
Comentează